Rețeta mamei: murături asortate la borcan. Cele două ingrediente care fac diferența

0

Rețeta mamei de murături asortate la borcan. Toamna gospodinele pun murături în saramură, la borcan, pentru iarna ce se apropie. În multe familii, murăturile sunt la mare căutare, pentru că pot fi asociate cu multe mâncăruri, evident, în funcție de gustul și preferințele fiecăruia. Cele mai bune murături sunt cele din legume naturale. Gustul și aroma lor nu se vor pierde, ba dimpotrivă, vor face deliciul întregii familii.

Rețeta mamei de murături. Ce ingredient special folosește

Murăturile făcute în casă sunt cele mai bune, mai ales dacă sunt folosite rețele vechi. Există două ingrediente care fac diferența, iar acestea sunt: cimbru și busuioc. Iată care este rețeta de murături a mamei.

Ai nevoie de: castraveți, roșii coapte, ardei iuți, morcov, usturoi, o legătură de mărar uscat, o crenguță de cimbru, o căciulie de usturoi, o crenguță de busuioc și frunze de țelină și sare.

La fundul borcanului se pune crenguța de mărar uscat, după care se pun pe rând legumele după ce au fost spălate înainte. Castraveții, roșiile și ardeiul se pun întregi, morcovul se taie rondele și se adaugă cățeii de usturoi. Când borcanul s-a umplut cu legume, se pune deasupra crenguța de cimbru, cea de busuioc, la fel și frunzele de țelină.

Rețeta mamei: murături asortate la borcan. Cele două ingrediente care fac diferența

Pentru un borcan de 5 litri se pregătește saramura din aproximativ 2, 5 litri de apă. La fiecare litru de apă se pune o lingură cu vârf de sare neiodată ( se găsește în comerț sare pentru murături). Saramura se face în apă rece, amestecând până se dizolvă complet sarea.

După ce s-a dizolvat sarea, se toarnă saramura peste legume și se pune capacul. Se murează în aproximativ o săptămână și o puteți consuma toată iarna pentru că toate legumele rămân tari și aromate.