Reacția incredibilă a lui Adi de la Vâlcea după ce masca de protecție a devenit obligatorie în județul Vâlcea! La începutul pandemiei, manelistul a spus că nu crede în existența virusului!

0

Adi de la Vâlcea și-a comandat mai multe pachete cu măști de protecție, speriat de amploarea contaminării în județul său de baștină.
Autoritățile din județul Vâlcea au anunțat că purtare măștii de protecție devine obligatorie în tot județul , începînd cu 14 octombrie 2020. Măsura se va aplica atât în spațiile publice închise, cât și în cele deschise. Motivul este acela că rata de incidență a coronavirusului a ajuns la 2,32.
Pentru 31 de localități, în care rata de incidență cumulată a cazurilor de Covid-19 trece de 1,5 la mia de locuitori, au fost insituite restricții severe pentru două săptămîni, între 14 octombrie și 28 octombrie. Astfel, a fost interzisă organizarea de activităţi, întruniri, vizite şi alte evenimente private în cadrul gospodăriilor populaţiei cu participarea a mai mult de 25 de persoane în acelaşi timp.
Adi de la Vâlcea și-a făcut provizii de măști
Activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din aceste localităţi va fi permisă doar în intervalul orar 7.00 – 22.00 şi doar pentru o treime din capacitatea autorizată a acestora. Practic nu se mai pot organiza nunți, botezuri sau zile onomastice în această perioadă.

În acest context, manelistul Adi de la Vâlcea și-a cumpărat mai multe pachete cu măști de protecție. „Mi-am luat provizii pentru iarna”, le-a transmis Adi de la Vâlcea fanilor săi. “Pentru ce le folosesti? Ca parca sustineai ca nu exista virusul. Ti-ai schimbat parerea?”, l-a întrebat un amic. „In martie credeam ca nu exista, cum credeau 90% din medici, cum credeau 95% dintre noi. Daca ceva s a schimbat din ce am spus atunci este ca virusul exista”, a explicat manelistul.