Răsturnare de situație! Lovitură cruntă pentru 5 milioane de pensionari

0

Florin Cîțu, premierul României, vine cu o veste proastă pentru milioane de pensionari, după decizia CCR cu privire la majorarea pensiilor.

Șeful Guvernului, Florin Cîțu, anunță vremuri grele pentru milioanele de pensionari care așteptau cu sufletul la gură majorarea cu 40% promisă de CCR. Premierul a declarat că această decizie nu va putea fi pusă în aplicare, dar pensiile vor crește totuși cu 14%.

Florin Cîțu a acordat miercuri o primă declarație cu privire la decizia CCR care prevede faptul că legea prin care s-a anulat ordonanța de amânare a creșterii pensiilor este constituțională.

Prima reacție a premierului Florin Cîțu cu privire la decizia CCR

„România nu şi-a permis anul trecut, nu-şi permite din 2021 acest lucru. În acest moment legea merge la promulgare la domnul preşedinte, care are două variante: să o trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Guvernul şi coaliţia şi-au asumat un calendar de creştere a pensiilor, vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi l-am asumat. Asta e varianta pe care mergem noi” a declarat Cîţu.

Adevărul despre majorarea pensiilor
Premierul Florin Cîțu a fost întrebat dacă planul Guvernului de a majora pensiile cu un procent de 8% rămâne în picioare. Cîțu a oferit un răspuns detaliat, explicând că odată cu inflația, a crescut puterea de cumpărare a românilor.

„Este o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale. Anul trecut nu au fost multe ţări care au crescut pensiile. Noi am crescut pensiile cu 14%. Acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei. Mai mult, România anul trecut a fost ţara care a crescut salariile în sectorul bugetar cu aproape 8%, în vreme ce media în UE a fost în jur de 2%. Eforturile făcute anul trecut au fost foarte mari şi se văd şi anul acesta. Având în vedere că inflaţia a scăzut constanţ, înseamnă că puterea de cumpărare a crescut”, a mai declarat Cîţu.