Partidul Social Democrat și-a dat acordul pentru o diminuare cu 10% a personalului din primării, în contextul reformei administrative, însă cu o condiție. Propunerea social-democraților este ca primarii și președinții de consilii județene să aibă opțiunea de a alege între a efectua concedieri și a reduce cu 10% cheltuielile salariale.
Luni, după ședința Biroului Permanent Național al PSD, liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, a precizat că Pachetul 3 de măsuri, aflat în discuția coaliției, ar trebui să cuprindă, pe lângă reforma administrației, și o componentă de relansare economică.
„Pachetul 3 ar trebui să conţină, din perspectiva noastră, administraţia locală, administraţie centrală şi, bineînţeles, ceea ce, mâine, vom transmite partenerilor de coaliţie, propunerile noastre pe relansarea economică. Aşa cum bine ştiţi, şi anunţat de noi de ceva vreme, public, este obligatoriu, din perspectiva noastră, ca pe Pachetul 3, care se referă la administraţia locală, administraţie centrală, să avem şi partea de relansare economică”, a declarat Sorin Grindeanu.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a detaliat mandatul cu care PSD va participa la negocieri. Acesta prevede o reducere de 30% din totalul posturilor, dar cu o limită de maximum 20% din posturile care sunt efectiv ocupate.
Vasilescu a insistat asupra necesității autonomiei locale, argumentând că primăriile sunt diferite și că edilii sau șefii de consilii județene trebuie să poată opta pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 10% dacă nu pot face disponibilizări. De asemenea, ea a cerut ca măsurile de reducere să fie aplicate și la nivel central, solicitând „măcar 10% reduceri de personal în administrația centrală”.
Reforma administrativă a reprezentat un subiect tensionat în coaliția de guvernare. Inițial, aceasta trebuia inclusă în al doilea pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, însă a fost amânată din cauza lipsei unui consens între liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Recent, s-a discutat varianta comasării reformei administrației locale cu cea centrală în cadrul Pachetului 3 de austeritate.
Sursa: observatornews.ro.