Prof. Dr. Constantin Dulcan, despre epigenetică și boli moștenite: „Sunt factori exteriori care pot să activeze gena”

eduard

Prof. Dr. Constantin Dulcan a explicat, la Antena 3 CNN, ce este epigenetica și cum moștenim bolile.

Potrivit Prof. Dr. Constantin Dulcan, chiar dacă părinții au suferit de o anumită boală, nu este obligatoru ca aceasta să se transmită către generațiile următoare, fiind un aspect generat de condițiile mediului în care trăim.

“Se spune că bolile noastre, ca sorginte ereditară, nu sunt mai mult de cinci, dar majoritatea bolilor pe care le facem de-a lungul existenței noastre se pare că sunt generate de condițiile mediului în care trăim.

Noi credem că tot ce se întâmplă este numai la nivelul genomului, iată că, în clipa de față, vorbim despre epigenetică, adică despre condițiile în care noi trăim.

Sunt factori exteriori care pot să activeze gena purtătoare a unei formații patogene sau nu. Ereditatea nu este fundamentală. Dacă tatăl și mama mea au avut ceva, nu înseamnă că eu voi avea aceeași boală, pentru că pot să mă protejez foarte bine și să nu le fac”, a spus Constantin Dulcan, medic neurolog și profesor universitar, la Antena 3 CNN.

Profesorul Vlad Ciurea a adus o completare și a subliniat cât este de importantă eliminarea factorilor epigenetici negativi, astfel încât să fie diminuat riscul apariției unor boli.

“Noi avem aceste gene asupra noastră, tot felul de boli posibile și imposibile. Dacă ne-am pus într-un anumit moment sau situație, acea boală apare epigenetic.

Ea este ascunsă, dar când s-a apăsat pe clapa respectivă, ea apare la suprafață. Deci noi trebuie să facem tot ce este posibil să îndepărtăm acești factori epigenetici negativi”, a completat profesorul Vlad Ciurea.

Lasă un comentariu