Premieră mondială! Prima bancă ce acordă credite ipotecare cu dobândă zero

0

Premieră mondială! O mare bancă vine în sprijinul cetățenilor și oferă credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă fixă zero.

Este pentru prima dată când o instituție financiară oferă un astfel de produs. Mai precis, clientul ar trebui să returneze în 20 de ani doar suma împrumutată, fără niciun alt cost de finanțare. Există totuși alte cheltuieli de administrare, însă spre deosebire de orice alt împrumul, avantajele sunt uriașe. Banca a luat această decizie pentru a veni în sprijinul cetățenilor, mulți afectați de pandemia de COVID.

Credite ipotecare cu dobândă zero
Nordea, o bancă mare din Danemarca, a luat această decizie și se pare că și alte instituții financiare îi vor urma exemplu. Totalkredit și Danske Bank, cel mai mare creditor al țării, au anunțat că urmează să ofere clienților produse similare.

Danezii vor putea accesa astfel de credite ipotecare la această rată chiar de marți.

Banca Centrală de la Copenhaga hotărâse în 2012 să adopte o dobândă de referință negativă pentru a apăra coroana în fața euro, proprietarii danezi bucurându-se de atunci de o scădere continuă a costurilor de împrumutare.
Premieră pe piața financiară
Tot băncile din Danemarca au fost primele care au emis obligaţiuni pe 20 de ani cu un cupon de 0%, în condiţiile în care investitorii căutau plasamentele de refugiu, siguranța, și nu câștigurile, notează Digi24.
Această decizie va bucura cu siguranță cetățenii, însă ar putea avea și efecte negative. Costul redus al finanțării poate crește eligibilitatea și atunci apare o cerere mai mare de locuințe, care generează apoi creșteri de prețuri posibil până la nivel de bulă speculativă.

Potrivit unui raport trimestrial privind politica monetară realizat de Bloomber, nicio bancă centrală occidentală nu ia în calcul majorarea dobânzii de referință anul acesta.