Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit unul local. Moaştele nu vor fi scoase din catedrală

0

Imaginile cu sute de mii de oameni veniți în pelerinaj la moaște în diverse orașe rămân anul acesta o amintire.

Prin fața moaștelor se mai pot perinda numai cei din localitatea în care sunt păstrate. De exemplu, la racla cuvioasei Parascheva se vor putea închina de joi doar ieșenii. Nici procesiunile religioase prin localități nu vor mai fi permise, pentru a opri răspândirea coronavirusului.

Potrivit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Perimetrul în cauză și punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine și cu Primăria Municipiului Iași, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

Reprezentanții Patriarhiei spun că aceste măsuri trebuie luate doar dacă situația este gravă, pentru că altfel încalcă libertatea religioasă. Le recomandă însă enoriașilor să nu pupe icoanele sau racla cu rămășițele sfinte.

În curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, zeci de oameni au venit deja din toate colțurile României ca să se închine la moaștele sfintei Cuvioase Parascheva, în plină pandemie. Deși sunt conștienți de riscuri, nu toți au purtat masca de protecție.

„Am venit aici, la Sf. Parascheva și nu mi-e frică de nimic. Că știu că Dumnezeu are grijă de noi. Și ne protejează” spune o femeie.

Reporter: „Masca ați purtat o cum trebuie? De ex, acum, masca nu o aveți pe nas.”

Credincioasă: „A, a bătut vântul”

„Am evitat, că nu se știe, spitalele sunt prea pline”, spune altcineva.

Reporter: „Cum vă protejați, în această perioadă?”
Femeie: „Cu masca”
Reporter: „Dar pe care o aveți în pungă?
Femeie: „Da, dar am avut-o în biserică.”

La Iași, masca este obligatorie și pe stradă. Autoritățile merg și mai departe cu restricțiile. Comitetul pentru Situații de Urgență a decis marți seară că la o sărbătoare religioasă nu mai au voie să participe cetățeni din alte localități.

Așadar, accesul în curtea Mitropoliei vă fi interzis celor veniți din afara Iașiului. Regula intră în vigoare de joi dimineața, spun reprezentanții DSP și ai Primăriei. Cine nu o respectă va fi amendat de polițiști sau jandarmi, care vor verifica buletinele.

Reporter: „O să vedem polițiști locali, care îi vor legitima pe oamenii care vin aici, la Mitropolie, pe 14?”
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: „Dacă interdicția rămâne valabilă, e posibil și acest lucru”.

Moaștele Sfintei Parascheva rămân în catedrală

Deocamdată nu a fost stabilit cuantumul amenzilor. Mitropolia împreună cu reprezentanții DSP au decis însă că moaștele vor sta în Catedrală, iar oamenii se vor închina acolo în fața lor. Pe 13 sau chiar pe 14 octombrie, în zi de sărbătoare, racla ar putea fi scoasa pe esplanada catedralei. Însă numai dacă în față vor fi mulți oameni care așteaptă să se închine.

Vasile Cepoi, șeful DSP Iași: „Dacă rămâne în interior este riscul de a se aduna populație într-un spațiu închis, dacă rămâne în exterior e ca o invitație: veniți și participați! Ambele variante au riscuri, avantaje și dezavantaje.”

Doctorii spun că deciziile luate sunt cu adevărat necesare. Oamenii se pot infecta și în autobuze ori trenuri, spre locurile de pelerinaj, nu numai în fața bisericilor.

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, explică că infectarea se poate face prin aerosoli care rămân în aerul din spațiul închis și o dată inspirați, ne îmbolnăvesc.

Reprezentanții Bisericii au rezerve

Patriarhia Română a anunțat că va colabora cu autoritățile, dar are rezerve față de aceste restricții pentru că lovesc în libertatea religioasă. Totuși, vine cu recomandări pentru cei care se vor afla în fata icoanelor și a raclelor.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane, susține că este nevoie de mai multe argumente din partea autorităților pentru aplicarea restricțiilor. Dacă credincioșii care vin la Iași cu autobuzul sau cu trenul se pot infecta, atunci ar trebui interzisă circulația cu aceste mijloace de transport, spune Bănescu. Însă, oamenii nu ar trebui să mai sărute icoanele și raclele, a mai spus acesta.

În București, urmează pe 27 octombrie sărbătorirea Sfântului Dimitrie cel Nou zis și Basarabov, ocrotitorul orașului. Rămâne de văzut ce va fi permis și ce va fi interzis la acea dată.

Pelerinajul din București începea anii trecuți cu 2 zile înainte de sărbătoare. Acum Patriarhia ia în considerare să înceapă cu cel puțin 4 zile înainte. Asta pentru ca toată lumea să poată trece pe la racle și să nu se îmbulzească.