Artistul Paul Surugiu – Fuego a fost sărbătorit în avans la matinalul „Brigada devreme”, moderat de Ramona Dumitrescu și Andrei Tudorache la Kanal D2, cu o lună înainte de ziua sa de naștere. Prezența sa în studio a marcat două momente importante, și anume 50 de ani de viață, pe care i-a împlinit pe 23 august, și 35 de ani de activitate profesională. Invitatul a adus în emisiune energie și voie bună, fiind la rândul său emoționat de mesajele vocale primite de la artiști consacrați. Colegii de breaslă și oamenii de televiziune i-au transmis urări și gânduri din suflet pentru parcursul și autenticitatea sa. Apariția artistului a reprezentat un vis împlinit pentru coprezentatoarea matinalului, care a mărturisit cu emoție: „Ramona cea mică de la Târgu Jiu îl întâlnește, în sfârșit, pe Fuego!”.
Întrebat despre secretul longevității sale în atenția publicului, Paul Surugiu a pus succesul pe seama seriozității. „Eu cred că seriozitatea, pentru jazz anul acesta fac 35 de ani de carieră profesională.(…) Cred că a fi serios e foarte important nu numai în profesia mea, ci în orice profesie. (…) Eu sunt un om care s-a dedicat acestei profesii. (…) Nu am văzut altceva decât profesia aceasta. Sunt un om care și-a dat viața pentru asta, a muncit cu sânge pentru tot ceea ce a dobândit în 35 de ani. (…) Sunt un om care a încercat să trăiască frumos din munca lui cinstită”, a declarat artistul. Pe parcursul emisiunii, el a răspuns curiozităților prezentatorilor și a vorbit despre procesul spectacolelor sale, despre garderobă și despre întâlnirile cu publicul la concerte sau la piață.
De asemenea, Andrei Tudorache l-a provocat pe artist să recunoască vocile unor personalități din mesajele aniversare primite. Sărbătoarea a fost completată de o surpriză pregătită de echipa emisiunii, care i-a oferit un tort aniversar. Cu o carieră îndelungată, Paul Surugiu rămâne unul dintre cei mai apreciați artiști din țară și din străinătate.