Parastasul de trei ani pentru Sebi Olariu. Familia vrea să ridice o troiță la 2 Mai

Părinții lui Sebi Olariu au organizat parastasul de trei ani de când tânărul a fost omorât în stațiunea 2 Mai din Constanța. Accidentul devastator a fost produs de Vlad Pascu, un șofer de 20 de ani care acum are de ispășit o pedeapsă de 10 ani de închisoare. În urma impactului, doi tineri nevinovați, Sebi și Roberta, și-au pierdut viața, potrivit BZI.

Mama, tatăl și sora lui Sebi Olariu s-au întors la mormântul acestuia pentru a-i aduce un omagiu. Aceștia au aprins zeci de candele cu lumânări, au dus coșuri imense cu flori și și-au adus aminte de fiul lor. De când fiul lor s-a stins din viață, familia își împarte timpul între serviciu, casă și cimitir, iar la locul de veci au fost puse bănci pentru cei care îl vizitează.

Valentin Olariu își dorește să construiască o troiță la locul accidentului din 2 Mai, în memoria victimelor. Tatăl lui Sebi a declarat că a discutat deja cu primarul și va începe demersurile în acest sens. Acesta a explicat că acolo s-a făcut trotuarul, dar că este prea târziu pentru copii.

Tatăl băiatului a făcut declarații pe platforma TikTok despre planurile sale. „La 2 Mai, locul unde copiii noștri și-au pierdut viața s-a făcut trotuarul. Prea târziu pentru ei… Am vorbit cu primarul și în acel loc vom construi o troiță să amintească faptul că au murit două suflete nevinovate din cauza unui drogat și din incompetența autorităților!”, a spus Valentin Olariu.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro