Oana Radu, pe punctul de a fi părăsită de soț pentru că mânca pe furiș

0

Artista a reușit să ia pe toată lumea prin surprindere cu ultimele dezvăluiri făcute. Oana Radu a fost pe punctul de a fi părăsită de soț din cauza faptului că mânca pe furiș. Cătălin chiar își făcuse bagajele și urma să plece din cauza viciilor Oanei. În cele din urmă, totul s-a terminat cu bine între cei doi.

Oana Radu este un exemplu de urmat pentru multe doamne și domnișoare. Artista a reușit să slăbească peste 100 de kilograme și are acum o siluetă sculptată. Fosta concurentă de la Vocea României a recunoscut care au fost cele mai dicile momente și a explicat cu ce situație incredibilă s-a confruntat.

Oana Radu, pe punctul de a fi părăsită de soț
Artista le-a povestit internauților că, a existat o perioadă în viața ei, destul de recent, când a început să mănânce în baie. În acel moment, soțul său, Cătălin Dobrescu a observat că ia în greutate și a decis să o cântărească zilnic. Potrivit artistei, Cătălin Dobrescu ar fi decis să plece de acasă, din cauza viciilor la care Oana nu putea renunța la momentul respectiv.

„Am început să mănânc în baie, până când Cătălin a început să mă cântărească zilnic și vedea că eu mă îngraș. Îi spuneam că am reținut apă, minciuni. Până într-o zi, când am avut o discuție serioasă cu Cătălin și aproape că a vrut să plece. A considerat că din cauza viicilor mele nu mai putem fi împreună. El mi-a spus clar că își dorește de la mine să schimb asta și i-am promis că schimb tot și nu făceam. Mi-a zis că o să plece și și-a făcut bagajele. Atunci a fost momentul în care mi-am dorit să slăbesc”, a mărturisit Oana Radu.

Îi datorează totul soțului ei
Oana Radu a mărturisit că, în acel moment, a realizat cât de important este partenerul său, astfel încât a decis să se schimbe. Artista a hotărât să renunțe la mâncare și să țină o dietă echilibrată, dar nu pentru soțul ei, ci pentru sănătatea ei. Artista a mărturisit că a plâns toată noaptea crezând că va fi părăsită de soțul ei, însâ acest lucru nu s-a întâmplat nici o secundă. Antrenorul i-a spus blondinei că nu va pleca de lângă ea, el fiind cel care a ajutat-o să devină cea mai bună versiune a sa, cea de astăzi.

„Am realizat că din viața noastră oamenii pot pleca oricând, pot pleca fără ca noi să știm sau fără ca noi să preconizăm că o să se întâmple și am zis așa: «Omul ăsta poate chiar o să plece». N-am dormit toată noaptea. Am stat în sufragerie și am plâns. Nu am dormit. El s-a trezit și a văzut că am ochii plânși și i-am zis că am mâncat pe furiș și că din acel moment o să mă lupt să slăbesc și să arăt bine pentru mine. Atunci mi-a promis că nu o să plece. Din momentul ăla nu a mai existat mâncare. Mi-am dat seama cât de important este el pentru mine”, a mai spus Oana Radu.

Curajul de a ieși dintr-o relație toxică
Oana Radu a mărturisit, în urmă cu câteva săptămâni, că a avut curajul, în trecut, să iasă dintr-o relație toxică. Artista le-a mărturisit fanilor săi de pe Instagram că a avut curajul de a ieși dintr-o relație toxică, oferindu-i sfatul unei fane.

„Of, treaba asta este foarte grea și mă tem că nu-ți pot da niciun sfat și nu știu cum aș putea să-ți spun să îți găsești curajul, pentru că și eu am fost, cândva, într-o relație din care nu am avut curajul să ies”, a spus inițial Oana Radu pe pagina sa de Instagram.

Oana Radu a mai declarat că, dacă o relație nu mai funcționează, indiferent în ce stadiu s-ar afla acea relație, cel mai corect ar fi ca partenerii să dicute totul pentru a rezolva lucrurile. La fel s-a întâmplat și când Oana Radu era să fie părăsită de soțul ei.