O tânără din Cluj-Napoca a trecut printr-o experiență traumatizantă în cartierul Gheorgheni, unde susține că a fost hărțuită timp de două zile consecutive de același individ. Conform relatărilor publicate de Știri de Cluj, incidentele au avut loc pe 20 și 21 decembrie, în jurul orei 17:00, în zone intens circulate, aflate în proximitatea unor școli.
Primul incident s-a petrecut pe o alee din spatele unei unități de învățământ. Femeia a observat un bărbat cu glugă care se ascundea printre mașinile parcate, pândind trecătorii.
„Din instinct am simțit că trebuie să mă trag mai deoparte. Când am ajuns în dreptul lui, avea pantalonii trași până la genunchi și se masturba”, a declarat victima. Aceasta a povestit că individul a strigat după ea, cerându-i „să îl ajute”, fapt ce a determinat-o să fugă de la fața locului fără a apela imediat poliția, din cauza stării de șoc.
A doua zi, scena s-a repetat într-o zonă verde de lângă un complex comercial din același cartier. Bărbatul a strigat din nou după ea și s-a expus indecent lângă un boschet.
Încercând să ceară ajutorul unei persoane din apropiere, tânăra s-a lovit de o reacție neașteptată care i-a sporit sentimentul de nesiguranță. „Mi s-a spus să stau liniștită, că «ăștia nu violează, doar se uită», iar vina a fost pusă pe mine pentru că mergeam afară când se întunecă”, a mai precizat clujeanca pentru sursa citată.