O nouă descoperire remarcabilă privind coronavirusul

0

Teoria transmiterii COVID-19 prin aerul pe care fiecare îl expiră şi inspiră mai degrabă decât prin picăturile expulzate prin tuse sau strănut a fost iniţial neglijată de autorităţile sanitare din întreaga lume.
Însă, situaţia s-a schimbat în vara aceasta, în urma presiunilor a numeroşi epidemiologi şi a înmulţirii studiilor despre prezenţa particulelor virale în micro-picăturile aflate în suspensie în aer, generate fie doar și prin vorbire.

În ianuarie, un pasager infectat şi asimptomatic a contaminat o treime din persoanele cu care a călătorit timp de mai puţin de o oră într-un autocar slab aerisit.

La ora actuală acest caz pare să fie un nou indiciu că este foarte probabil ca SARS-CoV-2 să fie transmisibil prin aerosoli, relatează Agerpres.

Într-un articol publicat de revista americană Jama Internal Medicine, rezumat de AFP, experţii Centrului chinez de Combatere a Bolilor descriu cazul unor persoane care pe data de 19 ianuarie au călătorit cu două autocare la un eveniment budist în oraşul Ningbo, drum care a durat 50 de minute, cu întoarcerea în aceleaşi autocare şi cu aceiaşi pasageri. Nimeni nu a purtat mască.

O persoană asimptomatică a îmbolnăvit alte 23
O persoană în vârstă de peste 60 de ani, asimptomatică, este cel mai probabil „pacientul zero” al acestui şir de infectări. Ea avusese anterior contacţi la Wuhan, oraşul de unde s-a declanşat epidemia de coronavirus. Această persoană a stat pe partea dreaptă în zona din mijloc a autocarului, între alţi doi pasageri.
Citeste si: O femeie s-a îmbolnăvit de coronavirus cu 6 luni în urmă și nu a scăpat nici acum

Dintre cei 68 de pasageri ai acestui autocar, 23 au fost contaminaţi. Pe de altă parte, nicio contaminare nu a fost descoperită printre pasagerii celuilalt autocar.
Este de remarcat faptul că cercul contaminărilor a fost mult mai extins, dincolo de cele câteva rânduri din jurul persoanei asimptomatice. Au fost infectate persoane aflate atât în partea din spate, cât şi în partea din faţă a vehiculului.În cazul în care virusul s-ar transmite doar prin picăturile mai mari expulzate prin tuse ori strănut, acestea nu puteau să infecteze la o distanţă atât de mare, întrucât ele cad într-un perimetru de unu până la doi metri. De altfel, acest „pacient zero” nu tuşea.
Sistemul de climatizare
Sistemul de climatizare al autocarului recircula aerul în interior, ceea ce a contribuit fără îndoială la răspândirea virusului.

„Această investigaţie sugerează că, în spaţii închise unde aerul este recirculat, SARS-CoV-2 este un patogen foarte transmisibil”, notează autorii cercetării.
Studiul lor, minuţios şi care arată şi o schemă a locurilor din vehicul, cu poziţia fiecărei persoane contaminate, este confirmat de altele care merg în aceeaşi direcţie, în special un caz ce relevă contaminări multiple în rândul ocupanţilor meselor unui restaurant din oraşul Canton, de asemenea favorizate de un sistem de ventilaţie care nu reîmprospăta aerul în interior.