O cântăreață ce abia își luase permisul de conducere a provocat accidentul mortal de la Iași. Tatăl, mătușa și unchiul tinerei au murit pe loc după impactul devastator, iar mama ei este în stare gravă

0

O cântăreață a provocat accidentul rutier de la Iași în care și-au pierdut viața 3 persoane. Tatăl, unchiul și mătușa tinerei au murit pe loc, iar mama ei se află în stare gravă la spital. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, însă lucrurile sunt cât se poate de clare. Tânăra nu s-a asigurat când a ieșit de pe un drum lăturalnic și a fost izbită în plin

O tânără cântăreață în vârstă de 19 ani a provocat accidentul mortal de ieri după-amiază de la Iași. Tânăra se afla cu mama, tatăl, unchiul și mătușa ei în autoturismul pe care îl conducea. Ea venea dinspre Țibănești spre Iași, prin Scânteia. La o intersecție nu s-a asigurat și a intrat în fața unui TIR. Impactul a fost extrem de violent, iar autoturismul în care se aflau cele cinci persoane a fost proiectat la o distanță de câțiva metri într-un gard. Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale și polițiștii din Iași.

„Polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier mortal care a avut loc în localitatea Scânteia. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că a existat o coliziune între un autoturism și un TIR, 3 persoane din autoturism decedând, iar altele fiind transportate la spital. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și ucidere din culpă în vederea stabilirii întregii situațiii de fapt”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Tatăl, unchiul și mătușa tinerei au murit pe loc
Impactul a fost devastator. Tănăra pe nume Adelina Năstase, se afla la volan, iar lângă ea, pe scaunul din dreapta față, se afla mama ei. Pe bancheta din spate se aflau tatăl, unchiul și mătușa ei. În urma impactului, toți cei trei ocupanți ai locurilor din spate au murit pe loc. Tânăra șoferiță și mama acesteia au fost transportate la spital. Martorii au precizat că tănăra a ieșit de pe un drum lăturalnic și a fost izbită în plin.

„Ea a venit de pe drumul către Șcheia și a intrat în intersecție în fața TIR-ului. Șoferul de la TIR nu a mai avut ce să facă, a izbit-o în plin. Au sărit oamenii de aici să îi scoată, dar în spate erau morți toți”, a spus un localnic.

Vestea accidentului a căzut ca un fulger peste vecinii familiei Năstase.

„Nu ne vine să credem că s-a întâmplat o asemenea tragedie. Sunt niște oameni minunați, la locul lor. Adelina avea permis din vară, conducea… Tatăl ei este om gospodar, are oi multe, om bun. Nu știu ce să mai spun, nenorocire mare”, a spus un vecin de-al familiei.

Adelina Năstase este cântăreață și face parte dintr-o formație
Tânăra face parte dintr-o formație și cântă muzică de petrecere. Ieri, ea ar fi mers spre un cabinet medical împreună cu părinții și rudele.

„Am înțeles că au plecat spre un cabinet, la control. Eu am văzut-o pe fată azi dimineață, când încălzea mașina în curte. Mare nenorocire”, a precizat un alt vecin.

Adelina, tânăra șoferiță care a provocat accidentul mortal, avea permis de câteva luni. Lipsa experienței la volan s-a văzut ieri, iar trei persoane și-au pierdut viața. Ceea ce s-a întâmplat ieri la Scânteia ar trebui să-i pună pe mulți pe gânduri. O secundă de neatenție a nenorocit o familie întreagă.

Mama tinerei este în stare critică. Medicii încearcă să-i salveze viața
Polițiștii trebuie acum să stabilească ce s-a întâmplat. Pentru o perioadă, tânăra nu va mai avea voie să se urce la volan. În tot acest timp, medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași se luptă pentru viața mamei. Aseară, femeia a intrat în sala de operații. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, traumatism toracic cu fracturi costale multiple și lacerație hepatică (ficat rupt în bucăți). De asemenea, în urma impactului, femeia a suferit și un hemopneumotorax și are abdomen acut chirurgical. Mama tinerei soferițe a fost intubată și este internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Adelina Năstase a suferit o fractură de mandibulă și a rămas internată la Clinica Oro-Buco-Maxilo-Facială. Șoferul TIR-ului a fost externat, însă are o fractură de picior.