Nu s-au mai putut abține! Ce au făcut Ahmed și Andra…

Concurenții din emisiunea „Casa iubirii” continuă să-și afișeze sentimentele din ce în ce mai deschis, gesturile și replicile tandre dintre Ahmed și Andra devenind tot mai vizibile pentru restul participanților.

În cadrul celei mai recente ediții, Andra a lăsat să se înțeleagă că dezvoltă sentimente pentru partenerul ei, mărturisind că simte nevoia să-l susțină și să îi ia apărarea. Conform informațiilor furnizate de Kanal D, tânăra a fost foarte atentă la comportamentul lui, încercând să descifreze dinamica relației lor.

Dialogul dintre cei doi a confirmat apropierea emoțională. Întrebat dacă i-a lipsit, Andra i-a răspuns: „Nu se vede? Mi-a fost. Mi-e drag de tine”, completând ulterior: „Nu știu, simt să-ți iau apărarea”.

La rândul său, Ahmed a mărturisit că a renunțat la orice strategie sau discuție serioasă pe care o avea pregătită, preferând să se bucure de momentele petrecute alături de ea. „Aveam un șir de 15 întrebări, dar mă simt prea bine cu tine”, a declarat acesta.

Momentul culminant al interacțiunii dintre cei doi a fost marcat de un gest tandru: Ahmed a reușit să o sărute pe buze pe Andra, confirmând astfel atracția crescută dintre ei.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro