Noi puncte fixe de control pentru rovinieta! Iată unde sunt amplasate

0

Noi puncte fixe de control pentru rovinieta au fost instalate în România. Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, 13 astfel de noi puncte au fost amplasate pentru a verifica valabilitatea rovinietei.

Noi puncte fixe de control pentru rovinieta
Cele 13 puncte fixe de control au fost instalate în zona punctelor de trecere a frontierei: Vărsând, Salonta, Borş, Urziceni, Peţea, Halmeu, Galaţi, Oancea, Albiţa, Sculeni, Stanca, Rădăuţi Prut şi Şiret.

Aşadar, în întreaga ţara vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinieta pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi. Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.

Amenzile pentru şoferii care circulă fără rovinieta şi sunt descoperiţi de autorităţi circulând cu maşina pe orice fel de drum sunt cuprinse între 250 la 4.500 de lei, în funcţie de tonajul autovehiculului pe care îl conduc.

În cazul în care amenda este plătit în termen de 15 zile de la dată în care a fost comunicata contravenientului, aceasta scade la jumătate.

Noi puncte fixe de control pentru rovinieta. Ce valabilitate au acestea
Rovinieta poate fi procuparata pe o perioadă de 7 zile, 30 de zile, 3 luni sau un an calendaristic. Rovinieta pentru o săptămână este cea mai ieftină şi costă doar 14 lei. Rovinieta pe un an costa 130 de lei, în timp ce pe trei luni costa 60 de lei.

Ce amenzi risca cei care au fost surprinşi fără rovinieta
Cei ce vor fi prinşi fără rovinieta la unul din cele 106 puncte fixe de control al rovinietei risca amenzi de la 250 la 4.500 de lei. Acestea pot fi plătite trezoreriile din judeţul în care este înmatriculat autovehiculul (sectorul, pentru Bucureşti) sau prin internet banking, pe site-ul „ghişeul.ro”. Contul în care trebuie să plătiţi amenda îl găsiţi pe site-ul ANAF. După ce aţi achitat amendă, trebuie să trimiteţi dovada către Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN) pe e-mail sau fax.

Pentru a nu ajunge în această situaţie neplăcută este cel mai bine să vă verificaţi din timp valabilitatea rovinietei pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) înainte de a pleca la orice drum şi, cu atât mai mult, la unul lung în ţară.

Cod Rutier 2020. Care sunt noile modificări
Cod Rutier 2020. Care sunt noile modificări. De la 1 iulie Codul Rutier se schimbă! Se vor aduce modificări importante ce vor afecta persoanele ce intenționează să obțină permisul auto, dar și pe cei ce l-au obținut deja.

De la 1 iulie, toți cetățenii care își doresc să obțină permisul de conducere trebuie să fi terminat cel puțin 10 clase. Astfel, Codul Rutier 2020 schimbă regulile pentru viitorii candidați ce se înscriu la cursurile unei școli de șoferi. Luna iulie aduce obligativitatea de a fi absolvit cele 10 clase din cadrul învățământului deja obligatoriu. Totodată ei trebuie să facă dovada terminării studiilor.

Evitarea analfabeţilor
Prin această nouă regulă impusă prin Codul Rutier se dorește evitarea analfabeților. Pe de o parte, aceștia sunt tot mai des întâlniți de polițiști în trafic. Pe de altă parte, au existat numeroase cazuri prezentate de media în care șoferii nu știau nici măcar să se semneze, dar dețineau un permis de conducere.

Reglementările care intră în vigoare de la 1 iulie 2020 îi vizează și pe cei care dețin deja permis de conducere.

În special cei mai în vârstă. Astfel, cei trecuți de prima tinerețe sunt obligați să se prezinte mai des la controalele medicale. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că aceștia prezintă un risc crescut de a provoca accidente rutiere din pricina unor probleme de sănătate. Așadar, medicul este cel care urmează să consulte și să hotărască dacă șoferul are capacitatea de a conduce pe drumurile publice.

Utilizatorii telefonului mobil
Cod Rutier 2020. Care sunt noile modificări. Începând cu 1 ianuarie 2020 Codul Rutier prevede și modificări și pentru utilizatorii telefonului mobil la volan, aceasta fiind una dintre cauzele care duce la producerea accidentelor rutiere, aceștia vor primi sancțiuni mult mai mari, iar cei care sunt prinși că vorbesc la telefon în timp ce ce conduc, riscă să rămână fară permisul de conducere, pe o perioadă de 30 zile.

Autoritățile au avut în vedere și monitorizarea video a probei practice pentru obținerea permisului auto, pentru a nu mai fi cazuri în care sunt favorizate unele persoane. Și vitezomanii vor avea de suferit cu ajutorul noului Cod Rutier, deoarece acesta are în vedere interzicerea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar și prevede majorarea în funcție de cuantumul vitezei, a duratei de suspendare a permisului de conducere dar și a cuantumului amenzii.

Actul normativ ce vizează modificarea ligislației rutiere, Legea 130/2019, stabilește că reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere se poate solicita în mai multe cazuri, asta însemnând că, mai mulți șoferi, vor putea beneficia de perioade mai scurte de suspendare a dreptului de a conduce o mașină.