Nicole Guță iși reneagă fiica: „Să nu îmi mai poarte numele”

0 1.314

Nicolae Guță a luat o decizie radicală! Imediat după ce mariajul Nicoletei cu Andrei Căldărar a început să „scârțâie”, manelistul s-a gândit chiar să-și renege propria fiică, din cauza tuturor problemelor existente.

Mariajul Nicoletei Guță cu Andrei Căldărar a fost unul plin de suișuri și coborâșuri, astfel că răbdarea lui Nicolae Guță ajunsese, într-un punct, la limită. Din cauza tuturor problemelor, Nicolae Guță lua în calcul, la momentul respectiv, să-și renege propria fiică și chiar susținea sus și tare că nu-și mai dorește ca aceasta să-i poarte numele și nici să mai aibă vreo treabă cu el.

Le-a făcut o nuntă cu fast la Petroșani, iar Nicoleta Guță a îmbrăcat rochia de mireasă la o vârstă fragedă, de numai 14 ani. Lucrurile au mers bine o perioadă, însă mariajul celor doi a fost, în cele din urmă, sortit eșecului! Mai mult, faptul că Nicoleta Guță a vrut să pună punct relației cu Andrei Căldărar din cauza problemelor i-a cauzat lui Nicolae Guță o mare durere în suflet și sub nicio formă acesta nu a fost de acord cu decizia fiicei sale, de a rupe căsătoria.

Lucrul care i-a pus capac a fost, desigur, momentul în care Nicoleta Guță și-a părăsit soțul și copiii, iar mariajul în care stătuse timp de 18 ani era unul ruinat.

Nicolae Guță a „tras cu dinții” de împăcarea dintre Nicoleta Guță și soț
O bună perioadă de timp, celebrul manelist nici nu a vrut să audă de divorț în familia sa. Din acest motiv, a încercat pe toate căile posibile să îi împace pe cei doi, însă fără succes. Acest eșec l-a făcut la momentul respectiv pe Nicolae Guță să ne povestească, în exclusivitate, că vrea să-și excludă propria fiică din familie.

„Dacă ea nu se va întoarce la soţul ei, mi-am pus de gând ca, în viitorul apropiat, să fac toate procedurile legale ca să nu se mai cheme Nicoleta Guţă. Vreau ca pur şi simplu să nu îmi mai poarte numele, pentru că eu consider că nu mai este demnă de numele Guţă. Şi am zis că vreau ca soţul ei, Andrei, pur şi simplu să renunţe la numele lui de familie şi chiar mi-aş dori ca pe el să îl cheme Guţă”, a declarat Nicolae Guţă în urmă cu ceva timp.

Cu toate acestea, Nicolae Guță a trecut peste toate problemele și a acceptat, într-un final faptul că între fiica lui și Andrei Căldărar nu mai poate fi nimic. În prezent, cei doi au o relație extrem de bună și pare că au îngropat demult securea războiului.

loading...