Hainele originale cu care au fost înveșmântate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la aducerea lor de la Constantinopol la Iași, în 1641, de către Vasile Lupu, sunt conservate până în zilele noastre. Un blestem rostit de domnitor și de Mitropolitul Varlaam asigură integritatea acestora și a sfintelor moaște, având rolul de a împiedica orice tentativă de împărțire a lor.
Detalii despre acest subiect mai puțin cunoscut publicului au fost oferite de preotul Lucian Apopei, director de comunicare în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. El a precizat că aceste veșminte inițiale, confecționate din in și sigilate, au rămas neatinse de aproape patru secole.
„Vechiul veșmânt în care au fost aduse de la Constantinopol Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva este ca un fel de sigiliu al cititorilor care le-au primit. Sigur că, de-a lungul timpului, veșmântul a fost afectat. Vorbim de o pânză de in cu sigiliu, însă aceasta nu poate fi schimbată, întrucât constituie obiectul dorinței domnitorului Vasile Lupu și a Sfântului Mitropolit Varlaam, care au dorit ca Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva să nu fie niciodată împărțite, lăsând scris: «Blestemat să fie cel care va împrăștia moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva». Acest însemn a făcut ca, în decursul timpului, nimeni să nu se poată atinge de ele pentru a le împărți, interdicție rămasă neschimbată peste veacuri, pentru posteritate”, a explicat pr. Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sfintele moaște sunt acoperite de trei straturi de materiale speciale, fiecare prevăzut cu un sigiliu. Cel dintâi sigiliu este cel original, din 1641, aplicat când moaștele au ajuns la Iași. Un al doilea sigiliu, din ceară, se crede că a fost adăugat peste primul veșmânt în urma unui incendiu care a avariat racla la Mănăstirea „Trei Ierarhi”. Al treilea sigiliu, confecționat din plumb și având însemnele Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a fost aplicat în zona picioarelor în perioada păstoririi Înaltpreasfințitului Părinte Teofan.
Pe lângă aceste acoperăminte sigilate, hainele exterioare ale Sfintei Cuvioase Parascheva se schimbă de cinci ori în fiecare an. Procesiunea este una sobră și restrânsă, fiind oficiată doar de câțiva preoți de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Culorile veșmintelor sunt alese în concordanță cu marile sărbători și cu perioadele liturgice ale anului.
Astfel, prima înlocuire a veșmintelor are loc înaintea pelerinajului „Calea Sfinților”. O a doua schimbare se face înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, iar cea de-a treia la intrarea în Postul Mare, când se folosește un veșmânt de culoare sobră. În ajunul Învierii, sfânta primește un veșmânt alb, strălucitor, iar ultima schimbare a anului se realizează după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.