Monica Bîrlădeanu a dezvăluit secretul care o menține tânără la 47 de ani! Obiceiul banal care nu costă niciun leu

Monica Bîrlădeanu rămâne una dintre cele mai apreciate figuri din industria de divertisment din România, remarcându-se prin eleganță și o formă fizică de invidiat. Recent, pe 12 decembrie 2025, actrița a împlinit vârsta de 47 de ani, ocazie cu care a împărtășit detalii despre stilul său de viață echilibrat și principiile care o ghidează.

Vedeta a dezvăluit că unul dintre secretele aspectului său proaspăt este calitatea somnului, menționând că preferă să se odihnească într-un mediu răcoros. „Dorm cam șapte ore. Da, încurajez pe toată lumea să facă asta! Am ajuns la 19 grade că trebuie să fie un compromis pe acolo, când ai familie mai mare, dar mi se pare că se odihnește corpul foarte bine, se conservă. Mă trezesc foarte umflată, nu dorm bine în căldură, nu știu cine poate să facă asta, (…). Dormitul astfel conservă”, a declarat Monica Bîrlădeanu, conform România TV.

Pe lângă odihnă, actrița pune mare preț pe rutinele de îngrijire personală, deprinderi pe care le-a învățat de la mama sa. Ea consideră că aspectul fizic este un instrument esențial în profesia sa. „Mama a fost o femeie cochetă, cu resurse modeste, dar a avut grijă de ea și crescând cu o astfel de mamă evident că ai niște deprinderi de acasă, gândește-te că lucrez în cinema, apar în fața camerei, adică e nevoie. E un instrument fața. La fel și vocea, corpul”, a explicat aceasta.

Monica Bîrlădeanu a vorbit deschis și despre provocările din trecutul familiei sale, amintindu-și de eforturile mamei sale de a crește trei copii în condiții dificile. În cadrul podcastului „Fain și Simplu”, realizat de Mihai Morar, actrița a rememorat atmosfera din perioada adolescenței, marcată de responsabilitățile uriașe ale mamei și de lipsa de disponibilitate pentru dialog a fratelui mai mare, plecat devreme la școala militară.

În plan personal, vedeta traversează o perioadă de împlinire alături de soțul ei, medicul Valeriu Gheorghiță. După un an de căsnicie, Monica a transmis un mesaj plin de recunoștință: „I-aş spune „DA” din nou, în fiecare an, o viaţă întreagă”. Actrița a început anul 2026 cu o experiență inedită, participând la un safari în prima zi a noului an.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro