Cântăreața Monica Anghel a fost supusă unei a doua intervenții chirurgicale la coloană. Artista a făcut public motivul spitalizării sale recente, după ce inițial a creat îngrijorare în rândul fanilor săi.
În urmă cu câteva zile, vedeta a publicat pe rețelele de socializare o fotografie de pe patul de spital, fără a oferi detalii despre problemele de sănătate cu care se confrunta. Internarea a avut loc la aproximativ două luni după ce suferise o operație la ochi.
Mesajul care a însoțit imaginea a fost unul care a dat de gândit susținătorilor săi.
„Când ești sănătos, ai o groază de probleme, când ai o problemă de sănătate, ai o singură problemă. O experiență care mă face să apreciez mai mult fiecare moment! Vă îmbrățișez!”, a scris artista pe Facebook la acel moment.
Recent, Monica Anghel a anunțat că a fost externată și a mulțumit atât echipei medicale, cât și celor care i-au transmis mesaje de încurajare. Ea a confirmat că a trecut printr-o a doua operație pe coloană.
„Mulțumesc din suflet pentru gândurile voastre bune, mi-au fost de mare folos, mă înclin! Astăzi, m-am externat după cea de-a doua operație pe coloană. Ce a fost și cum a fost vă vor spune cât de curând medicii desăvârșiti și tot personalul medical care s-a ocupat de mine”, a fost mesajul transmis de Monica Anghel.