Ministrul Educației, Monica Anisie: Unii elevi pot să învețe exclusiv online dacă prezintă o adeverință medicală

0

Ministrul Educației, Monica Anisie, a făcut noi precizări despre modul în care un elev poate învăța exclusiv online în acest an.
Ministrul Educației a declarat, marți seara, că unii elevi pot învăța în sistem exclusiv online dacă pot face dovada, printr-o adeverință medicală, că există motive medicale care îi împiedică să participe la școală în clasă.

Printre aceste motive medicale poate fi vorba de o boală a copilului sau de o persoană din familie care se află în categoria de risc în privința noului coronavirus.
Ce spune ministrul Educației despre școala exclusiv online
„Este prevăzut acest lucru (învăţarea exclusiv online – n.r.) în ordinul comun, părintele poate să ia această decizie, să înveţe copilul, să-şi continue educaţia în sistem online, să înveţe de acasă, în anumite situaţii. Şi anume: pe de o parte, dacă prezintă copilul vreo boală, care s-ar putea agrava prin faptul că va veni la şcoală şi ar putea să ia virusul respectiv, fie în momentul în care în familie avem cazuri de persoane care puteau să fie supuse unei îmbolnăviri accentuate de virus. De aceea, am prevăzut să prezinte părintele, în urma unei evaluări din familie, o adeverinţă pe care să o dea şcolii, pentru a putea copilul, în felul acesta, să-şi continue învăţarea de acasă”, a declarat Monica Anisie, la Digi 24.
Profesorii pot fi ajutați de bibliotecari sau IT-iști
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat marţi seara că a recomandat ca profesorii să fie ajutaţi, după începerea anului şcolar, pentru a putea derula lecţiile de la clasă şi în sistem online de către bibliotecarii, informaticienii sau laboranţii care există în şcoli.
„Am recomandat ca profesorul să fie, în această perioadă, ajutat şi de personalul unităţii de învăţământ. Avem în unele unităţi de învăţământ, fie bibliotecar, fie profesor documentarist, informaticieni, avem laboranţi care, în această perioadă, pot ajuta. Există în majoritatea şcolilor şi biblioteca şcolară şi postul de bibliotecar. Cum, în această perioadă, ştim foarte bine, că ordinul comun interzice copilului să mai intre în contact cu foarte multe persoane (…) nu vor mai putea să meargă la bibliotecă. Deci, în felul acesta, colegii noştri ar putea să îi ajute pe profesori”, a mai spus Monica Anisie.