Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, are coronavirus. „Feriți-vă de boală și nu uitați că sănătatea e un dar”

0

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chririca, a anunțat vineri că a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus. După aflarea rezultatelor analizelor, edilul proaspăt reales s-a izolat.
Mihai Chirica a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că a făcut testul după ce a aflat că o parte dintre colegii din Primărie au acest virus.

„Vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus”, a scris Mihai Chirica pe Facebook.

În cursul acestei săptămâni au fost confirmaţi pozitiv şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, la întoarcerea dintr-un pelerinaj în Grecia şi directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din cadrul Primăriei Iaşi, Vasile Tiron.
Mihai Chirica: „Mă simt normal”
„Vă anunț că m-am izolat, mă simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă”, a precizat Mihai Chirica în mesajul său de vineri.

Edilul trecut de la PSD la PNL precizează că l-a desemnat pe viceprimarul Radu Botez să preia atribuțiile de primar.
Județul Iași, în topul infectărilor cu coronavirus
Județul Iași a fost liderul ultimelor 24 de ore la infectările cu coronavirus, după Capitală, cu aproape 200 de cazuri noi. De asemenea, rata de infectări la mia de locuitori este extrem de ridicată.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, se situează peste pragul de 1,5 în:

* Bucureşti – 2,28
* Alba – 1,98
* Vâlcea – 1,98
* Iaşi – 1,80
* Bacău – 1,72
* Teleorman – 1,62
* Neamţ – 1,62
* Vaslui – 1,59

Un număr de 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.