Uncunoscut medic ortoped a încetat din viață la vârsta de 51 de ani, după ce a suferit probleme medicale grave care au mobilizat cadrele medicale. Evenimentul tragic a fost relatat de publicația Bihoreanul, care a urmărit evoluția stării de sănătate a cadrului medical internat de urgență.
Medicul Călin Magheru era angajat al Spitalului Județean din Oradea, unde activa pe secția de ortopedie, și îndeplinea și rolul de asistent universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea. Miercuri, 1 aprilie, doctorul a ajuns la spital după ce a suferit un infarct miocardic.
În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, starea cadrului medical a fost critică încă de la internare. Acesta a fost adus la Urgențe în stop cardiorespirator și în stare de inconștiență, fiind supus unor proceduri complexe de salvare.
Dr. Carmen Pantiș, șefa secției ATI a Spitalului Județean, a declarat pentru Bihoreanul următoarele: „S-a făcut tot posibilul pentru a-l salva. A suferit un infarct miocardic acut, ieri dimineață a fost adus la Urgențe în stop cardiorespirator, în stare de inconștiență. A fost pus pe ECMO (n.r. – un echipament similar unui plămân și unei inimi artificiale temporare pentru asigurarea oxigenării în insuficiențele cardiace severe, prin recircularea extracorporală a sângelui). S-au mobilizat și colegii noștri din ATI, și cei de la Cardiologie intervențională și de la Chirurgie endovasculară. Dar nu a putut fi salvat… Suntem îndurerați de pierdere…”
Înainte ca decesul să fie anunțat, mai mulți medici au lansat apeluri pe rețelele sociale pentru a cere sprijinul cetățenilor în vederea donării de sânge. Apelul preciza următoarele: „Domnul Doctor Magheru Călin se află într-o situație medicală critică, iar necesarul de sânge este imediat. Dacă ai posibilitatea să donezi, te rugăm să te prezinți cât mai curând la centrul de specialitate. Se acceptă orice grupă de sânge. La triaj menționați că donați pentru Călin Magheru”.
Mobilizarea echipelor medicale de la ATI, Cardiologie intervențională și Chirurgie endovasculară nu a fost însă suficientă pentru a schimba deznodământul. Deși a fost conectat la un echipament similar unui plămân și unei inimi artificiale temporare pentru asigurarea oxigenării în insuficiențele cardiace severe, pacientul a pierdut lupta cu moartea.
Decesul a survenit joi, la o zi după ce a fost transportat de urgență la unitatea sanitară. În prezent, familia și apropiații se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum.