MEDICII au EVACUAT spitalul după ce au găsit în corpul unui pacient un…

O situație neobișnuită a pus în alertă maximă personalul medical al unui spital din orașul francez Toulouse. Un tânăr de 24 de ani s-a prezentat la camera de gardă acuzând dureri rectale intense, însă controlul medical a scos la iveală un detaliu neașteptat: pacientul avea în interiorul corpului un obuz vechi din perioada Primului Război Mondial.

Obiectul metalic măsura o lungime de 16 centimetri și un diametru de 4 centimetri, conform publicației franceze Le Parisien, citată de Adevărul. Având în vedere riscul potențial ca proiectilul să fie încă activ, conducerea unității medicale a dispus evacuarea imediată și a solicitat intervenția geniștilor, a polițiștilor și a pompierilor.

Experții în dezamorsarea muniției au preluat misiunea după ce a fost stabilit un perimetru de protecție în incinta spitalului. „Am intervenit pentru a securiza un proiectil descoperit în incinta spitalului”, au declarat reprezentanții pompierilor pentru presa franceză. În cele din urmă, după verificări amănunțite, specialiștii au confirmat că obuzul nu prezenta niciun risc de explozie.

Bărbatul a fost supus unei operații de urgență pentru extragerea obiectului și a rămas sub monitorizare medicală. Totuși, acesta ar putea fi cercetat penal, poliția luând în calcul deschiderea unui dosar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Surse din cadrul anchetei au precizat că tânărul urmează să fie audiat în zilele următoare pentru a explica circumstanțele incidentului.

Evenimentul din Toulouse nu este singular în Franța. Într-o situație asemănătoare petrecută în decembrie 2022, o unitate medicală a fost evacută parțial după ce un bărbat în vârstă de peste 80 de ani s-a prezentat la medici cu un proiectil introdus în rect.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro