O nouă anchetă vizează sistemul sanitar din România, după ce au apărut suspiciuni că mai mulți medici ar fi profesat în spitale din București, Vrancea și Tulcea pe baza unor diplome de specialitate obținute în Republica Moldova. Potrivit procurorilor, aceștia nu ar fi participat la cursurile sau stagiile de pregătire din țara vecină. Un angajat al Ministerului Sănătății se numără, de asemenea, printre persoanele investigate.
Conform anchetatorilor, medicii, cu specializări precum medicină de urgență, chirurgie plastică, radiologie sau ortodonție, ar fi practicat în România de mai mulți ani folosind aceste titluri. Schema presupunea ca absolvenții de medicină să ocolească sistemul de rezidențiat din România, înscriindu-se formal la studii în Republica Moldova. În realitate, aceștia ar fi continuat să lucreze în România în perioada respectivă, obținând la final diplome de specialitate autentice, dar dobândite în mod fraudulos, pe care le foloseau ulterior pentru a obține recunoașterea profesională în țară.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat gravitatea situației: „O persoană care nu are pregătire în rezidenţiat şi practică activitate medicală nu că poate, pune sigur viaţa în pericol a oamenilor şi a pacienţilor”.
După o perioadă de un an în care au fost adunate probe, procurorii au efectuat percheziții la 14 adrese, una dintre locațiile vizate fiind chiar Ministerul Sănătății. Aici, ținta a fost un doctor cu o experiență de 10 ani, care activa în departamentul de medicină de urgență. Anchetatorii au ridicat documente și laptopuri pentru a verifica dacă medicul a urmat efectiv programul de rezidențiat în Republica Moldova, așa cum atestau actele, a transmis reporterul Observator Ana Grigore.
Surse judiciare au precizat că, în perioada în care ar fi trebuit să se afle la rezidențiat în țara vecină, doctorița respectivă se afla, de fapt, în România, în concediu pentru creșterea copilului.
Oficialul de la București a promis măsuri drastice în cazul în care suspiciunile se confirmă la nivelul ministerului: „Dacă se găsesc vinovaţi cei din Ministerul Sănătăţii voi fi primul care le va desface contractul de muncă şi îi va scoate din funcţiile de conducere”, a spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete.
De cealaltă parte, omologul său din țara vecină a negat posibilitatea unei astfel de fraude la nivel instituțional. „Acesta este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele trec prin sistemul informațional și au un control deosebit. Dacă studentul nu este mai mult de 2-3 zile, sistemul se blochează”, a susţinut Emil Ceban, ministrul Sănătăţii din Republica Moldova.
Motivul pentru care cei 18 medici ar fi ales Republica Moldova este legat de faptul că țara nu face parte din Uniunea Europeană, iar diplomele nu pot fi verificate automat prin registrul electronic european. Ministrul Sănătății a confirmat că ministerul primește constant cereri de recunoaștere a studiilor din această zonă: „Avem în fiecare an un număr de dosare care vin din această zonă, din Republica Moldova pentru recunoaştere”, a mai spus Alexandru Rogobete.
Ancheta, coordonată de Parchetul General, investighează fapte penale multiple, printre care înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.