Marina Voica, la 89 de ani, are sub 50 de kilograme. Secretul artistei și de ce este judecată de toată lumea

La vârsta de 89 de ani, renumita artistă Marina Voica a oferit detalii despre stilul de viață care o ajută să se mențină într-o formă remarcabilă. Cântăreața a explicat că, pe lângă moștenirea genetică, acordă o atenție deosebită alimentației și obiceiurilor sale cotidiene.

Marina Voica consideră că genetica joacă un rol semnificativ în menținerea siluetei sale, menționând că întreaga sa familie a avut o constituție similară. Totuși, artista subliniază importanța dietei, având grijă la ce și, mai ales, când mănâncă.

„Să știți că mănânc cam orice, și cu multă poftă, mai ales legume și fructe, pe care eu le cumpăr de la piața din Breaza, orășelul cochet, în care locuiesc de peste 20 de ani. Important este să mănânci puțin și des, cam la 3-4 ore, să ai câte o gustărică. Am și marele noroc că sunt așa, mai subțirică, și din familie, tot așa erau și părinții și fratele meu”, a declarat Marina Voica, conform Click.

Interpreta a recunoscut că a mai slăbit, însă preferă să nu mai discute în cifre despre greutatea sa, din cauza reacțiilor critice pe care le primește uneori din partea publicului.

„Cândva, aveam cam 53 de kilograme, acum am sub 50, însă nu mai zic exact cât cântăresc, căci mă tot judecă lumea. Ce bine ar fi fost, dacă aș fi avut însă în anii tinereții această siluetă! Acum îmi vine bine orice haină, rochie, de-abia acum pot să port și pantaloni. Orice haină îmi stă ca pe un fotomodel”, a mărturisit artista, cunoscută pentru piesa „Și, afară, plouă, plouă”.

Pe lângă dietă, pasiunea pentru modă este un alt aspect care îi aduce bucurie. Marina Voica a povestit că se entuziasmează la fiecare nouă achiziție vestimentară, deși nu alocă bugete mari pentru ținutele sale.

„Achiziționez, dacă îmi place ceva, dar nu dau bani mulți pe ținute. Iar din clipa în care am cumpărat o bluză sau o rochie, mă bucur o săptămână. Așa-mi păstrez și buna-dispoziție. Am foarte multe haine, rochii, pantofi, și, chiar dacă stau, pe acolo, în dulap, mulți ani, prăfuite, nu mă pot despărți de ele”, a explicat cântăreața.

Aceasta a adăugat că păstrează hainele vechi, fiind convinsă că moda este ciclică și că le poate recombina pentru a crea ținute noi la evenimentele la care participă. „Pentru că, atenție, moda revine! În plus, sunt invitată la multe evenimente, le mai scot și, pac, le mai combin, ca să fie ținute diferite. Nu dau lucrurile vechi și nu le arunc ușor, chiar dacă unele nu le port cu anii. Așa arăt mereu elegantă, cu investiții mici”, a conchis ea.

Etichete: