Mari erori judiciare în toată lumea! Mii de oameni ar putea fi în închisoare pentru crime care nici măcar nu s-au întâmplat

0

Besuch im Calipatria State Prison / 2004 *** Breaking The Bond: Inside Prison Gangs [The California Department of Corrections (CDC) houses approximately 162,000 inmates, the most dangerous of whom serve their time in Level IV maximum-security facilities. Behind the cement walls of these prisons, an unspoken code of respect and pride for one’s race and gang rules. Gang affiliation supersedes family, love and intimate human contact. The bond with one’s gang is the very breath that gives life to each day. Every gang has a hierarchy, and those who are gang affiliated follow orders from the leaders who are deemed gang validated. Only the most feared and brutally confident inmates reach validation status. Leaders of gang hierarchy manage daily operations such as murders, assaults and narcotic trafficking inside the prison. After identifying an inmate as a validated gang member, the California Department of Corrections (CDC) moves him into a solitary confinement cell called a Security Housing Unit (SHU) or Administrative Segregation Housing Unit (AdSeg). When placed in solitary confinement, the inmate has effectively given up all his rights to serve his gang. Because racial tensions are so high at Level IV maximum-security facilities, validated gang members and other residents of AdSeg spend their exercise time in 15 x 7 foot cages, called „dog runs.” Even though inmates are segregated and separated by the cages, they refuse to exercise simultaneously. Instead, inmates alternate their workout routines, waiting until gang members of the other race have finished. Since 1999, the CDC has seen a dramatic increase in requests from inmates seeking special protection for dropping out of prison gangs. Those who drop out have decided that the demands of prison gang life are unjustifiable. Deleon, aka Diablo, was one of the most feared enforcers for the Nuestra Familia prison gang in Northern California. In his world, he was the self-proclaimed God–his word determined who live

În 2013, un bărbat din SUA a fost condamnat la moarte că și-ar fi ucis fiul. Apoi, s-a descoperit că băiatul murise de pneumonie! Odată ce un eveniment este etichetat, greșit, ca infracțiune/crimă, impulsul justiției de a merge înainte preia controlul, mai ales atunci când există deja un suspect, notează Jessica Henry, un avocat din domeniul justiției sociale, care lucrează ca avocat din oficiu pentru cei care nu își permit să se apere.
În anul 2013, Rodricus Crawford a fost condamnat la pedeapsa capitală, pe nedrept, în Louisiana, pentru uciderea fiului său în vârstă de un an. Ani mai târziu, s-a descoperit că micuțul nu fusese ucis, ci murise de pneumonie și sepsis în plămâni, arată Jessica Henry. În anul 2017, bărbatul a fost exonerat.

Cum a ajuns, așadar, Crawford pe coridorul morții pentru o crimă care nu s-a întâmplat niciodată?
Crawford a fost condamnat din cauza mai multor factori interdependenți. Era un bărbat de culoare, sărac, care trăia într-un oraș plin de diviziuni rasiale. Astfel, un întreg sistem a judecat cauza pe baza preconcepțiilor personale, arată Jessica Henry.

Ar fi ușor să spunem că experiența lui Crawford a fost datorată ghinionului sau este vorba despre o anomalie ciudată în universul justiției penale. Dar asta ar fi o greșeală, notează Henry.

Oricât de nebunesc ar părea, este posibil ca mii de oameni nevinovați să fi fost condamnați în mod greșit pentru infracțiuni care pur și simplu nu au avut loc. De fapt, aproape o treime din toate exonerările cunoscute ale persoanelor nevinovate implică condamnări ilegale fără crimă. Și acestea sunt doar cazurile despre care știm. Numărul real al condamnărilor ilegale fără crimă care au avut loc de-a lungul istoriei este necunoscut.

Jessica Henry, avocat:
Condamnările greșite au atras atenția publicului și mass-mediei, deopotrivă, prin succesul sezonului 1 al lui Serial la Radioul Public, documentare TV precum Making of a Murderer și False Confessions, precum și prin numeroase cărți și filme de la Hollywood, mai spune avocata.
Un sistem predispus la erori
Creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la condamnările ilegale este un lucru bun, deoarece luminează ceea ce practicanții și cărturarii din domeniul apărării știu de mult: sistemul este mai predispus la erori decât oricine și-a imaginat vreodată, notează Jessica Henry.

Acesta este, susțin cei care se opun pedepsei letale, și unul dintre principalele argumente împotriva execuțiilor: nu mai poți repara o eroare judiciară, după ce omul a fost omorât pe nedrept.

Există două situații de condamnări eronate, continuă Jessica Henry:

1. Oamenii care sunt condamnați pentru crime pe care nu le-au comis, în timp ce făptașul rămâne liber;
2. Oamenii care sunt condamnați pentru crime care nici nu au existat. Aceste condamnări se pot întâmpla atunci când:

Un eveniment natural sau accidental ar putea fi etichetat greșit ca o infracțiune, cum ar fi atunci când o moarte legată de boală este încadrată în mod greșit drept o crimă;
O presupusă victimă ar putea inventa o acuzație falsă;
Poliția coruptă ar putea să plaseze dovezi unui suspect și apoi să mintă despre apariția unei infracțiuni.
“Vechea zicală «Unde este fum, acolo este foc» e greșită. Uneori, există doar fum”
Cele mai bune informații despre exonerări cunoscute provin din Registrul Național de Exonerări (NRE), care ține evidența lor începând cu anul 1989. Pe 30 iunie 2019, NRE înregistrase 2.468 de exonerări. Aproape o treime din toate exonerările cunoscute (910) au implicat condamnări ilegale în cazul cărora, în realitate nu s-a săvârșit nicio crimă, notează Jessica Henrry.

Iar aceste date sunt limitate, subliniază avocata.

În cazurile de condamnare fără existența unor infracțiuni, statul cheltuiește inutil resursele contribuabililor, precum și resursele sistemului penal, în procese împotriva propriilor cetățeni, acuzați pentru infracțiuni fictive, conchide Jessica Henry.