Marcel Pavel a aflat ca sufera de o alta afectiune dupa ce s-a vindecat de COVID-19

0

Cantaretul Marcel Pavel s-a vindecat de COVID-19, insa a marturisit ca a trecut prin momente cumplite din cauza virusului. De asemenea, artistul a marturisit ca a aflat ca sufera și de hipertensiune.

“Am avut doua nopți cumplite şi am avut cumva sentimentul ca m-am trezit din ghearele morții. Dar Dumnezeu m-a ajutat şi am scapat. Odata cu aceasta perioada, am descoperit faptul ca sufar şi de hipertensiune, lucru pe care nu l-am ştiut înainte şi pe care încerc sa îl țin cât mai bine sub control. Îmi verific zilnic tensiunea, de doua ori. am un regim echilibrat şi încerc sa am masura în toate. Zilele acestea am încercat sa îmi încarc cât mai mult bateriile alaturi de familia mea, sa petrecem timp de calitate împreuna, în natura”, a declarat Marcel Pavel, într-un interviu pentru revista Viva!.

Mai am de facut sapte injectii

„Am avut un fragment extrem de agresiv. 14 zile am stat cu masca de oxigen, ma dadeam jos doar când mâncam si beam apa. am stat 20 de ore cu masca pe fata, pâna m-am internat în spital. Cu saturatia de oxigen din sânge foarte mica. Dar acum sunt din ce în ce mai bine. am avut 6 zile de recuperare la munte, 6 la mare. Sunt imun deja. N-am nicio treaba. Nu fac baie, trebuie sa am grija. Fac aerosoli între sapte dimineata si sapte seara. IIncerc sa ma recuperez firesc. Mai am de facut sapte injectii. Trebuie sa fiu atent, sa nu racesc, acum eu trebuie sa ma feresc”, a povestit Marcel Pavel.

loading...