Cătălina Rățoi s-a stins din viață răpusă de o boală, la scurt timp după ce și-a pierdut fiul, pe polițistul Alexandru. Tragedia a fost făcută publică în mediul online de rude și cunoscuți, care au transmis mesaje dureroase.
Alexandru, în vârstă de 25 de ani, a fost rănit în 2024 în timpul unei misiuni. În timp ce se afla la serviciu și făcea semn unui autoturism să tragă pe dreapta, o mașină din spate a depășit vehiculul care oprea și l-a lovit din plin.
Agentul s-a luptat timp de aproape doi ani pe patul de spital, fiind în comă, însă a murit în martie 2026. Detalii despre acest tragic accident pot fi citite în articolele Lacrimi și durere la înmormântarea lui Alexandru și Polițistul Alex a murit la doar 25 de ani.
Sora Cătălinei a vorbit despre modul în care acest eveniment a distrus destinul întregii familii. „Peste pierderea unui copil, nu treci! Iar învățarea aceasta, de a continua să exiști, de a găsi iar rostul și voința de a râde este diferită de la om la om… Mamele de îngeri învață să trăiască cu durerea și dincolo de ea, plângându-și copilul….Un stupid accident a schimbat destinul unei familii…”, a transmis aceasta.
Vestea decesului a generat un val de mesaje emoționante din partea apropiaților. „Cătălina și-a găsit acum liniștea lângă îngerașul ei, Alexandru. Să fie amândoi în lumină și în pace, în brațele lui Dumnezeu. Drum lin către Cer, suflet drag!”, a scris un cunoscut.
Un alt mesaj publicat în memorie subliniază greutățile prin care a trecut femeia de-a lungul vieții. „Dumnezeu să te ierte, Cătălina! Drum lin către îngerașul tău! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”
Un mesaj amplu a descris suferința profundă prin care a trecut Cătălina: „Astăzi, un suflet greu încercat și-a găsit, în sfârșit, liniștea… Sunt oameni cărora viața le cere să ducă poveri pe care niciun suflet nu ar trebui să le poarte. Ea a cunoscut durerea încă de când era doar un copil, când și-a pierdut mama. Apoi, destinul i-a răpit ceea ce avea mai scump pe lume… propriul copil, într-un tragic accident.”
Apropiații au adăugat că aceasta a continuat să lupte în ciuda suferinței uriașe: „A rămas cu o durere pe care nimeni nu a putut-o vedea în întregime și cu un gol pe care nimic nu l-a mai putut umple. A continuat să trăiască, să zâmbească, să meargă înainte, deși în sufletul ei purta o suferință uriașă.”
Mesajul de adio a continuat cu speranța că și-a găsit liniștea alături de cei dragi: „Astăzi, după atâta luptă, trupul ei a obosit și sufletul ei s-a stins. Poate că acum, dincolo de această lume, nu mai există durere, lacrimi și dor. Poate că astăzi și-a strâns din nou copilul în brațe și și-a regăsit mama, acolo unde nimic și nimeni nu îi mai poate despărți. Drum lin către lumină, suflet frumos! Vei rămâne în amintirea celor care te-au cunoscut, iar povestea ta nu va fi uitată. Ai dus o viață mult prea grea și ai plecat mult prea devreme. Odihnește-te în pace…Acum nu mai trebuie să fii puternică. Acum poți să te odihnești”.
Informația completă a fost preluată și publicată pe Știrile Kanal D.