Mama din Botoșani, care și-a aruncat copiii de la geamul unui hotel, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ce au stabilit anchetatorii după expertiza psihiatrică

eduard

Mama din Botoșani, care și-a aruncat copiii de la geamul unui hotel, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. În noaptea de duminică spre luni, o mamă din Botoșani s-a aruncat cu cei doi copii pe geam, iar unul dintre minori a murit pe loc. Cel de-al doilea a fost transportat de urgență la spital, însă medicii au anunțat că se află în moarte cerebrală și va fi deconectat de la aparate. Luni, femeia a fost internată în secția de psihiatrie a spitalului județean din Botoșani, unde a fost suspusă unei expertize psihiatrice. Specialiștii au concluzionat că Lorela avea discernământ în momentul comiterii faptei și a fost adusă în fața judecătorilor, care au decis să o aresteze preventiv pentru 30 de zile.

În urmă cu o zi, Lorela, mama care și-a aruncat copiii pe geam, a fost externată din secția de psihiatrie a spitalului județean din Botoșani. Procurorii au emis o ordonanță de reținere pe numele ei, după ce s-a stabilit că avea discernământ în momentul comiterii faptei. Astfel, tânăra a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Se pare că Lorela nu figura în nicio evidenţă că ar avea afecţiuni de natură psihiatrică. În urma tragicului eveniment, femeia a rămas suspendată pe o corniță, în timp ce Vladimir, fiul ei de doi ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Daniel, băiatul mai mare, se luptă între viață și moarte, pe un pat de spital din Iași.

„Copilul a fost adus în stare foarte gravă, în stare de comă profundă. Foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală. Din păcate nu sunt leziuni care sa poată fi rezolvate neurochirurgical’, a declarat Marius Dabija, Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, potrivit observatornews.ro.

Lorela avea discernământ în momentul tragediei
După evenimentul din noaptea de dumunică spre luni, Lorela a fost suspusă unei expertize psihiatrice, iar specialiștii au stabilit că avea discernământ în momentul comiterii faptei. În prezent, este este cercetată pentru omor şi tentativă de omor și a fost introdusă în centrul de arest al IPJ Botoşani.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii de către pompieri, care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a precizat oficialul IPJ.

Lasă un comentariu