Luana Andrade, un fotomodel de 29 de ani, a murit după o operație de liposucție. Tânăra era slabă, dar voia să arate perfect. Procedura medicală a avut loc la un spital din orașul ei natal, São Paulo, Brazilia.
După ce pacienta a murit, spitalul a precizat că tânăra a suferit o „embolie pulmonară masivă”, care i-ar fi și provocat decesul.
„Intervenția chirurgicală a fost întreruptă, iar pacienta a fost supusă unor teste care au dezvăluit o tromboză masivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului São Luiz, conform Mirror.
„Ea a fost transferată la terapie intensivă unde a fost supusă unui tratament medicamentos și hemodinamic. Procedura de liposucție a fost efectuată de un chirurg și un anestezist privat angajat de familie”, conform sursei citate.
Fotomodelul participa la reality show-ul brazilian Power Couple alături de iubitul ei, João Hadad, în momentul decesului. João a declarat că este „distrus” și că trăiește „cel mai rău coșmar” după aflarea veștii morții iubitei lui, conform publicației Mirror, notează Știrile Pro Tv.
El spune despre Luana că a fost o persoană „extraordinară” care „a captivat lumea cu grația și eleganța ei”.
Ultimul mesaj postat pe Instagram
Luana s-a născut și a crescut în São Paulo și locuia cu iubitul ei de aproximativ patru luni în Greater Vitória.
Oamenii legii urmează să stabilească motivele exacte pentru care fotomodelul a murit. O anchetă privind moartea Luanei este în curs de desfășurare.
În ultima postare de pe pagina de Instagram a fotomodelului, Andrade apare la sala de sport. Esa este îmbrăcată în echipament sportiv, în timp ce stă așezată de salteaua de gimanstică și făcându-și un selfie în oglindă. Fotografia a fost făcută în ziua în care aceasta a murit.
„În locul meu preferat”, este ultimul mesaj al ei postat pe Instagram.