Firmele de curierat și furnizorii autorizați de servicii poștale raportează lunar către ANAF date detaliate despre trimiterile livrate cu plata ramburs, inclusiv valoarea, identitatea vânzătorului, a destinatarului și detaliile despre plata banilor. Aceste informații sunt păstrate în baza electronică a instituției timp de cinci ani.
Obligația raportării revine companiilor de curierat prin intermediul formularului 395, care trebuie depus până vineri, 25 septembrie 2026, conform calendarului obligațiilor fiscale publicat de ANAF pentru 2026. Această procedură îi permite autorității fiscale să urmărească vânzătorul propriu-zis, definit ca persoana fizică sau juridică care efectuează efectiv vânzarea, indiferent de prezența unor intermediari precum platforme digitale sau operatori logistici.
Furnizorii de servicii poștale raportează pentru fiecare trimitere relevantă numărul și data documentului de transport, valoarea rambursului, numele sau denumirea vânzătorului propriu-zis, codul de identificare fiscală dacă este cunoscut, județul și adresa de preluare sau adresa oficiului de predare, modalitatea de remitere a rambursului, contul IBAN, numele persoanei care a primit rambursul în numerar și numele sau denumirea destinatarului.
ANAF face o diferență clară între valorificarea ocazională a unor bunuri personale și o activitate comercială organizată, continuă și orientată spre profit. Astfel, încasările pot proveni dintr-o activitate economică impozabilă chiar dacă vânzătorul nu deține o firmă, PFA sau un magazin online declarat.
În cazul unui control, datele arhivate timp de cinci ani pot fi comparate cu declarațiile fiscale, informațiile bancare, raportările platformelor digitale și situația juridică a persoanei care vinde în mod repetat. Dacă operațiunile indică o activitate comercială nedeclarată, autoritatea fiscală poate cere explicații, documente justificative și poate începe o verificare fiscală.
Persoanele care vând ocazional bunuri proprii trebuie să poată explica proveniența acestora și împrejurările vânzării. Pentru bunurile mai valoroase pot fi utile facturile sau contractul inițial de achiziție, garanția, fotografiile, conversațiile privind vânzarea și dovezile care arată că obiectul a fost folosit în scop personal.
Mai multe detalii pot fi consultate în articolul original publicat pe România TV.