Laura Giurcanu i-a luat pe fani prin surprindere cu ultimul său anunț: „Există cineva nou în viața mea”

eduard

Laura Giurcanu a surprins cu o dezvăluire neașteptată, fiind în centrul atenției de când a fost văzută alături Aris Eram de la „America Express”. Ulterior, ea a făcut un anunț important, dorind să împărtășească cu fanii săi online cine a devenit recent o parte importantă a vieții sale.

Laura Giurcanu este una dintre cele mai urmărite persoane din mediul online în România, iar apariția sa la America Express a crescut și mai mult nivelul de apreciere din partea fanilor. De asemenea, există un interes privind starea sa sentimentală, mulți fiind curioși să afle detalii despre viața sa amoroasă.

Laura Giurcanu a făcut un anunț neașteptat
Se pare că Laura Giurcanu și Aris Eram au menținut legătura și după încheierea filmărilor, ajungând chiar să iasă împreună, iar întâlnirea lor a fost marcată de un sărut. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a confirmat oficial relația lor. Ulterior, Laura Giurcanu a fost surprinsă alături de presupusul ei partener la un mall din Capitală. Deși nu a dorit să comenteze acest subiect, creatoarea de conținut i-a luat pe toți prin surprindere cu cel mai recent anunț.

Prin urmare, Laura Giurcanu a fost foarte încântată să o prezinte urmăritorilor ei pe Oli, noua ei pisică neagră. Creatoarea de conținut a dezvăluit că nu s-ar fi așteptat nici ea să își dorească o pisică în casă, însă este foarte fericită de decizia luată.

„Cred că e timpul să vorbim despre asta. Există cineva nou în viața mea, este complet neașteptat și pentru mine, pentru că eu eram foarte convinsă că nu mi-ar plăcea niciodată așa ceva. Dar… ea este Oli! O iubesc și e foarte drăguță și este și fată, deci aici este surpriza de fapt”, a spus Laura Giurcanu pe TikTok.

Ce spune creatoarea de conținut despre viața de familie
Laura Giurcanu dezvăluia în urmă cu un an detalii despre cum arată relația perfectă pentru ea și dacă se vede în ipostaza de mamă. Creatoarea de conținut, care a plecat în „America Express” alături de buna sa prietenă, Sânziana Negru, a oferit un interviu detaliat despre viața de familie.

Laura Giurcanu se vede în ipostaza de mamă, chiar dacă nu visează la căsătorie. Ea a declarat că se simte pregătită să își întemeieze o familie atunci când va veni momentul.

„O relație fericită, pentru mine, înseamnă un context în care te simți în siguranță emoțional, în care te poți exprima liber și în care ai oportunitatea de a fi o versiune frumoasă a ta. Viața în doi înseamnă, cu siguranță, și compromis, însă nu îl văd ca pe ceva negativ. I-aș spune mai degrabă flexibilitate și capacitate de adaptare, în fond asta este, adaptare la un alt om.’, declara Laura Giurcanu pentru viva.ro în urmă cu ceva timp.

„Nu m-am visat niciodată mireasă. Nu spun că nu se va întâmpla, am inima deschisă, însă nu mă gândesc în direcția aia. Copii îmi doresc, cu siguranță, iar cu timpul mă simt tot mai pregătită pentru asta, dar am încredere că totul se întâmplă la timpul perfect.”, a mai spus vedeta.

Lasă un comentariu