King Jong-un este în comă, susține un diplomat din Coreea de Sud

0

Fostul asistent al președintelui Coreei de Sud, Kim Dae-jung, a declarat că liderul nord-coreean se află în comă și că a predat o parte din putere surorii lui mai mici.
Diplomatul sud-coreean Chang Song-min a declarat presei din Coreea de Sud: „Cred că este în comă, dar nu a murit. Nu s-a format o structură de succesiune completă, iar Kim Yo-jong este adusă în prim-plan, deoarece vidul de putere nu poate fi menținut pentru o perioadă îndelungată”, a spus oficialul.

În urmă cu câteva zile, Serviciul Național de Informații (INS) a anunțat că Kim Jong-un „va continua să exercite puterea absolută”, dar își va transfera treptat autoritatea lui Kim Yo-jong „pentru a ușura stresul”.
Paranoicul dictator, despre care se crede că ar avea 36 de ani, a fost văzut în public de puține ori anul acesta, ceea a alimentat speculațiile că a murit, potrivit Daily Mail. S-a crezut inițial că o operație nereușită pe cord pentru montarea unui stent l-ar fi lăsat grav bolnav sau l-ar fi ucis.
Însă, zvonurile privind decesul au dispărut după ce a fost văzut la ceremonia de deschidere a unei fabrici de îngrășăminte în Suchon, la 30 de mile nord de capitala țării, Pyongyang. Dacă Jong-un nu mai este capabil să conducă Coreea de Nord, pe locuitorii țării îi paște dezastrul, apreciază unii specialiști.

„Pozele cu Kim Jong-un sunt false”
Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, Chang a spus că niciun lider din Coreea de Nord nu ar încredința niciuna dintre autoritățile sale unei alte persoane, decât dacă ar fi prea bolnav pentru a guverna sau a fost înlăturat printr-o lovitură de stat. El suține faptul că liderul Kim Jong-un este într-o stare medicală gravă și nu poate să-și exercite atribuțiile.

Chang transmite că are informația de la o sursă din China. Fostul diplomat a adăugat că șeful statului nord corean ar fi ”în comă” și că toate fotografiile cu acesta lansate în ultimele luni au fost false.