Vă prezentăm rețeta de preparare a unei gustări super delicioase.
Aceasta se prepară foarte simplu și nu necesită mult efort.
Cu ingrediente simple și perfect combinate, obțineți o slănină moale, aromată, ce se topește în gură și care poate fi păstrată un timp îndelungat la frigider. Preparați acest deliciu neapărat din slănină calitativă, cu substraturi de carne.
Ingrediente
– o bucată de slănină cu carne de pe burtă (1,5 kg – 2 kg)
– 1 pahar de sare
– 0.5 pahar de zahăr
– 3-4 frunze de dafin
– ienibahar
– cuișoare
– semințe de muștar
– usturoi
– condimente
– apă
Mod de preparare
1. Turnați 1 l de apă într-o cratiță. Adăugați toate ingredientele, cu excepția slăninii, usturoiului și a condimentelor. Lăsați amestecul să fiarbă. Amestecați, astfel încât sarea și zahărul să se dizolve.
2. Luați cratița de de foc și lăsați marinada să se răcească. Pe bucata de carne (slănină) faceți 2-3 tăieturi, păstrând 0.5 cm distanță de la bază.
3. Puneți carnea în cratița cu marinadă și lăsați-o pentru 12-24 de ore. Scoateți carnea din marinadă și dați-o la frigider pentru încă 24 de ore.
4. Peste 48 de ore slănina este gata.
Adăugați usturoiul tăiat felii și condimentele preferate, frecați un pic slănina cu aceste condimente. Înveliți slănina într-un prosop de bucătărie, pentru a înlătura marinada rămasa. Tăiați slănina felii.
Poftă bună alături de cei dragi!