Joe Biden, despre incidentele de la Capitoliu: Acesta nu este un protest, este o revoltă

0

Preşedintele american ales Joe Biden a declarat miercuri, în timpul incidentelor care au loc la Capitoliu, unde urma să fie validată victoria sa în alegerile prezidenţiale, că acestea reprezintă o revoltă, şi nu un protest şi a spus că democraţia SUA a fost atacată.
Biden i-a cerut preşedintelui în exerciţiu Donald Trump să facă apel la protestatari să se retragă din Capitoliu.

„Cuvintele unui preşedinte contează, nu contează cât de bun sau rău este acest preşedinte. În cel mai bun caz, cuvintele unui preşedinte pot inspira. În cel mai rău caz, pot incita. Astfel, fac apel la preşedintele Trump să apară la televiziunea naţională acum şi să îşi îndeplinească jurământul de a proteja Constituţia şi să ceară finalul acestui asediu”, a spus Biden.

Preşedintele ales a descris adunarea drept „insurecţie”
„Ameninţarea la adresa siguranţei oficialilor aleşi nu reprezintă un protest, ci o răzvrătire. Lumea urmăreşte. Ca mulţi americani, sunt şocat şi întristat că naţiunea noastră, mult timp un far pentru democraţie, a ajuns într-un moment atât de întunecat”.

El a adăugat: „Domnule preşedinte Trump, ieşi în faţă”.
Biden a subliniat că munca din următorii patru ani o reprezintă restabilirea democraţiei, a decenţei, onoarei, respectului şi statului de drept.

Mai mulţi protestatari care îl susţin pe Trump au pătruns în clădirea Capitoliului
Forţele de ordine federale au început evacuarea protestatarilor din Capitoliu, iar Serviciile Secrete, FBI şi Garda Naţională din Maryland au răspuns solicitării poliţiei Capitoliului de a interveni. Vicepreşedintele american Mike Pence a cerut suporterilor lui Donald Trump să părăsească Capitoliul şi să înceteze violenţele. Mai mulţi protestatari care îl susţin pe Trump au pătruns în clădirea Capitoliului de la Washington în ziua în care este validată alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA, scrie BBC.
Poliţia Capitoliului a reţinut câţiva protestatari care intrau în clădire. Unii demonstranţi au ajuns până în sala Senatului, căţărându-se pe ziduri, moment în care poliţiştii au scos armele. De asemenea, poliţia a ordonat, miercuri, evacuarea mai multor clădiri ale Congresului american, în timp ce manifestanţi susţinători ai lui Trump au protestat faţă de validarea victoriei lui Joe Biden în faţa Capitoliului, într-o atmosferă tensionată, potrivit unor imagini surprinse de o jurnalistă de la AFP. Preşedintele Donald Trump a denunţat miercuri că este lipsă de „curaj” din partea vice-preşedintelui său Mike Pence, care a anunţat că nu se va opune certificării victoriei lui Biden, scrie AFP.