Atmosferă tensionată în platoul emisiunii „Casa Iubirii”, unde Jaqueline, una dintre concurente, și-a exprimat dorința de a părăsi competiția. Deși legătura sa cu Alexandru a intrat pe un făgaș mai liniștit în ultima perioadă, tânăra trece prin momente dificile din cauza unor probleme de sănătate de natură emoțională.
Potrivit informațiilor publicate de Kanal D, concurenta a invocat o stare de rău care o împiedică să mai continue parcursul în show. „Vreau să plec acasă. Nu mă simt bine fizic”, a declarat aceasta în timpul filmărilor, spre surprinderea tuturor celor prezenți.
În încercarea de a înțelege cauzele acestei decizii radicale, prezentatoarea Andreea Mantea a purtat o discuție deschisă cu Jaqueline. Aceasta a explicat că mediul tensionat din casă i-a reactivat anumite episoade de anxietate din trecut, subliniind că starea ei actuală este strâns legată de traume mai vechi.
„Am avut o fază în copilărie. Și mereu când mă trezeam dimineața, eram cu gândul că mă duc acolo unde a pornit anxietatea și mergeam mereu cu frica. Și acum că au fost situații aici care mi-au creat anxietate, mereu când vin aici, vin cu starea creată acum câțiva ani”, a explicat Jaqueline sursei citate.
Deși în prezent nu mai există conflicte majore între ea și Alexandru, Jaqueline susține că experiențele negative acumulate pe parcursul emisiunii au lăsat urme adânci. Aceasta a recunoscut că efortul emoțional de a face față acestor stări este prea mare, motiv pentru care consideră că retragerea este singura soluție.
Moderatoarea emisiunii a încercat să îi ofere sprijin moral, încurajând-o să nu renunțe și să încerce să depășească impasul prin concentrare pe aspectele pozitive. „Îmi pare tare rău! Sper sa fii mai bine. Din ce în ce mai bine! Fii puternică! Hai să ne concentrăm pe lucrurile frumoase!”, i-a transmis Andreea Mantea tinerei concurente.