INTERVIU EXCLUSIV Marius și Bianca Moga: ”Suntem suficient de diferiți încât să ne intrigăm şi să nu ne plictisim niciodată”

0

Bianca și Marius Moga s-au mutat de curând în casă nouă, unde au petrecut primul Crăciun după mulți ani în care Sărbătorile îi prindeau în Ardeal. Cuplul format din Bianca și Marius sunt părinții unei fetițe, Maria Elisabeta, și împart visurile și aspirațiile acasă, dar și la serviciu, unde se întrec în creativitate.

Bianca, Marius, cum au arătat Sărbătorile voastre anul acesta?

Bianca: Au arătat diferit, special… altfel. În ciuda lucrurilor pe care le-am pierdut cu toții în 2020, am câștigat căldură și apropiere și o atenție la detalii. Am petrecut primul Crăciun în ceea ce, de curând, numim acasă.

Marius: În fiecare an, fugeam în Ardeal, așa că a fost primul an în care am adu Ardealul la snoi. Am petrecut petrece în familie, cu bunici și străbunici. A fost fi atipic și, cu siguranță, cel mai reușit de până acum.

Dacă faceți o retrospectivă, cum a fost 202? Unde ați câștigat și unde ați pierdut?

Marius: Cred că s-au desființat niște limite și am fost forțați să ne depășim. Am pierdut interacțiunile sociale și confortul anterior al situației generale. Se simte o schimbare semnificativă. Dar, am câștigat inspirație și motivație.

Bianca: Am pierdut prejudecațile și am câștigat curajul. Am pierdut oameni, dar m-am câştigat pe mine. Și am câștigat cel mai prețios timp din lume, cu familia. Care e amintirea voastră preferată împreună?

Ce întrebare grea și mișto, totodată. Avem atât de multe peripeții transformate în momente perfecte, care ne-au rămas la suflet. Unul dintre noi a mers 300 de km cu taxiul iarna, de la Iași la Brașov, ca să ne vedem, fiindcă nu exista nicio altă opțiune atunci. Amintirea vie este îmbrățișarea de la destinație și minutul în care s-a oprit lumea în loc.

Bianca, ne poți spune care a fost cel mai frumos cadou primit de la Marius vreodată?

Mă uitam zilele acestea la Maria Elisabeta (n. r. fiica lor) şi mă minunam de cât este de surprinzătoare şi ce copil-fenomen poate fi. Imediat, am întors privirea spre Marius, zâmbind şi mulțumindu-i.

Voi faceți echipă și în viața profesională. Cum vă inspirați unul pe celălalt, ce ați învățat unul de la altul?

Marius: Bianca mă învață să fiu mai bun, mai sociabil și îmi place asta. Totodată, mă învață mereu că nu există varianta în care să mă dau bătut.

Bianca: Marius m-a învățat că nu există frică şi că orice este posibil. Şi continui să rămân fascinată de Marius şi de modul lui atipic de a vedea lumea. Cred că partea creativă ne unește și petrecem mult timp printre idei.

Cât de asemănători sau de diferiți sunteți în gândire, în concepții?

Cred că suntem suficient de diferiți încât să ne intrigăm şi să nu ne plictisim niciodată. Totuşi, şi asemănările ne-au făcut să ne ținem aproape, fiindcă ne înțelegem şi ne respectăm reciproc. Avem aproximativ aceleași valori, dar păreri diferite, iar asta ne face viața, spectacol.

Unde nu cădeți de acord niciodată?

Bianca: Marius e germofob, eu nu. Marius e superprotectiv, eu- permisivă. Ne acceptăm reciproc, deși nu suntem de acord.
Următoarea amintire pe care vreti s-o creați pentru familia voastră care e?

Cred că o călătorie, oricând, oricum, oriunde, cu toți trei, ar fi ceva la care tânjim.

Provocarile lui 2021 pentru voi sunt…

Marius: Cred că asumarea și implementarea schimbărilor la nivel individual, care au vut loc în acest an. Și mărirea echipei DeMoga Music și break-out-ul ideii mele ”de pandemie”, platforma de producție virtuală, iReal.ro, co-fondată alături de Sebastian Dobrincu. Cred că 2020 fost o lecție despre timp, iar 2021 este testul.

NU PUTEM TRĂ FĂRĂ

Fără fiica noastră, Maria, fără familie, fără muzică.