Un incendiu de proporții a avut loc ieri într-o gospodărie din județul Vaslui. O suprafață de 400 de metri pătrați a fost distrusă de flăcări, după ce focul, care a pornit de la acoperișul casei, s-a propagat cu repeziciune și la o anexă.
Proprietarii locuinței au necesitat îngrijiri medicale în urma incidentului. Echipajele de pompieri s-au luptat cu flăcările timp de aproape două ore, intervenția fiind una dificilă. În cele din urmă, incendiul a fost lichidat.
În urma incendiului, pagubele materiale înregistrate sunt considerabile. Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric.