Imaginile care au surprins pe toată lumea. Mario Fresh, filmat în ipostaze romantice alături de fiica lui Dragoș Bucur

eduard

Mario Fresh și RENVTO au lansat videoclipul piesei – „Ce Seară Minunată”- creată special pentru filmul „Încă Două Lozuri”, care poate fi urmărit acum în cinematografe. Piesa a fost cântată pentru prima dată pe scena Retro de la UNTOLD alături de actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol.

Videoclipul piesei „Ce Seară Minunată” a fost regizat de Dan Petcan și a fost filmat în două zile în mai multe locații. S-au filmat scene atât pe apă, cât și pe uscat. Adrenalina dată de cursele de mașini, manevrate de campioni europeni la drifturi, s-a îmbinat cu sentimentul de nostalgie, dat de o plimbare cu barca. N-au lipsit nici emoțiile date de situațiile neprevăzute apărute pe platourile de filmare.

În videoclip joacă și Sofia fiica cea mare a lui Dragoș Bucur, ea interpretând rolul iubitei lui Mario Fresh în videoclip.

Acesta îi cântă, dansează împreună și îi dă inelul de logodnă, cei doi apărând în mai multe ipostaze romantice.

„Am încercat să fiu doar un ‘actor-prestator’. E o vorba în cinematografie: ‘Dacă vrei să-l ajuți pe regizor, încearcă să nu-l încurci!’. M-am implicat doar în producția videoclipului, că a fost nevoie. A trebuit să găsim bărci, mașini de drifting, locații speciale. Spre norocul nostru, am avut campioni europeni la drift. La filmare a fost că o șaorma, cu de toate. Și bine, și greu, și imprevizibil, dar cu un final fericit până la urmă. Era să ne răstoarne valurile când am ieșit în larg, apoi au apărut delfinii, la apus am sărit îmbrăcați în apă și noaptea am condus spre București și spre norocul meu am adormit după ce am parcat.”, a declarat actorul Dorian Boguță.

„Iubesc provocările! Ca artist, e important să îți dorești să evoluezi și să îți adaugi proiecte noi în portofoliu. Am apreciat faptul că întreaga producție a filmului s-a gândit la noi și am putut colabora extrem de bine pentru dezvoltarea acestui proiect. Abia așteptăm reacția publicului!”, a adăugat RENVTO.

Piesa „Ce Seară Minunată” s-a auzit pentru prima dată, în luna august, la UNTOLD. Mario Fresh și RENVTO au urcat pe scena Retro a festivalului și au cântat în premieră cântecul făcut special pentru comedia „Încă Două Lozuri”. Punctul culminant a fost apariția pe scenă a celor trei actori principali Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol care au cântat propria strofă din piesă. Momentul a fost aplaudat minute în șir de sutele de fani veniți la distracție, iar cadre din el apar și în videoclip.

„Cel mai puțin probabil pe lumea asta este ca Dragoș Bucur să cânte. Următorul lucru pe listă este să cânte alături de Alexandru Papadopol și Dorian Boguță. Al treilea pe lista este ca cei trei să cânte alături de Mario Fresh. În schimb, cele mai probabile lucruri pe anul 2023 sunt: „Ce Seară Minunată” intră în topurile muzicale, iar „Încă Două Lozuri””devine cel mai vizionat film românesc al anului!”, a declarat actorul Dragoș Bucur.

„Am fost surprinși, atât eu cât și Renato când am primit această propunere, însă am acceptat-o imediat. Ne-am bucurat mult să readucem în actualitate o piesă cu un refren atât de cunoscut. Ne-am bucurat de felul în care publicul a primit piesa și vibe-ul pe care l-am creat când am cântat-o prima dată la UNTOLD”, a declarat Mario Fresh.

Lasă un comentariu