Iadul de la Școala Sf. Nicolae! Ce le făceau îngrijitoarele copiilor: „Îl strânge de gât, a venit vânăt pe spate”

Noi dovezi de violență și abuzuri psihice ies la suprafață în cazul Școlii Speciale „Sfântul Nicolae”. Potrivit unei relatări Observator, mai mulți părinți ai copiilor care frecventează unitatea de învățământ acuză cadrele didactice și personalul auxiliar de tratamente degradante, după ce au apărut înregistrări audio și semne de agresiune fizică pe corpurile minorilor.

Mărturiile părinților indică un climat de teroare, marcat de țipete și amenințări constante. În înregistrările obținute, se aude vocea unei îngrijitoare care îi ordonă unui copil: „Pune capul jos şi culcă-te!”, în timp ce o altă profesoară îi strigă elevului care plângea: „Taci! Te ia mama lui proces verbal acuma!”. Agresiunile verbale sunt dublate, susțin părinții, de violență fizică severă.

Tatăl unui băiețel în vârstă de 7 ani a declarat că fiul său s-a întors de la școală cu urme vizibile pe corp. „A avut o vânătaie mare pe spate şi a spus că l-a împins, a numit educatoarea respectivă. Nu a mai vrut să meargă la grădiniţă, crize de anxietate, de groază”, a povestit bărbatul. Un alt părinte susține că fiul său a fost strâns de gât și a prezentat zgârieturi la nivelul cefei și vânătăi pe mâini, tremurând de frică în momentul în care trebuia să intre în sala de clasă.

Mama unui alt elev de 6 ani a relatat cum copilul a recurs la gesturi de autovătămare în ultimele luni, descoperind motivul abia după ce i-a recunoscut vocea pe înregistrări. Femeia acuză, de asemenea, că minorilor li s-ar fi administrat tratamente medicamentoase neautorizate. „Doamna directoare încerca să o acopere pe una dintre educatoare spunând că anul trecut i-a murit soţul şi trece printr-o perioadă grea, dar asta nu înseamnă că răzbunarea dânsei este pe copiii noştri”, a declarat mama băiatului pentru sursa citată.

În urma acestui scandal, Inspectoratul Școlar a demarat un control la Școala Specială „Sfântul Nicolae”, raportul final fiind așteptat la începutul săptămânii viitoare. Totuși, părinții sunt nemulțumiți de reacția lentă a autorităților, unii dintre aceștia susținând că au depus sesizări încă de luna trecută, fără a primi vreun răspuns. „Nu mi-a dat nimeni niciun răspuns, niciodată. O să rămânem aceeaşi proşti care o să trebuiască să-şi apere copiii”, a transmis o mamă.

Efectele abuzurilor sunt vizibile în regresul terapeutic al copiilor cu nevoi speciale. Mama unui băiețel internat din 2024 a explicat că fiul ei nu o mai strigă pe nume, deși făcuse progrese semnificative înainte de aceste incidente. Specialistul în relația cu unitățile de învățământ, avocatul Madi Ghioca, subliniază gravitatea situației: „Sunt copii care regresează şi nu mai pot să crească la acel nivel pe care îl aveau înainte”.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz, vizând trei cadre didactice acuzate de rele tratamente. Deși o educatoare și o îngrijitoare au demisionat, părinții sunt deciși să își retragă copiii din instituție, fiind îngrijorați că alte persoane implicate în abuzuri se află încă la catedră. Până în prezent, conducerea școlii și Inspectoratul Școlar nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro