Horia Brenciu, mărturisiri cutremurătoare despre Toma, băiețelul înfiat de el, înainte să se nască! „. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare”

eduard

Horia Brenciu a dezvăluit destul de târziu faptul că a devenit și tată de băiat, însă a făcut-o prin intermediul unei declarații impresionante de dragoste pentru toți copiii lui.

„Toma este băiatul nostru. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor.

Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete.

Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice sta cu ei aproape tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele”.

Artistul a povestit, de asemenea, și cum a devenit el tată de fete, soția sa, Alice, având deja doi copii.

„Alice era gravidă cu Maria, iar Andreea avea 8 ani. Când am devenit tatăl lor oficial, Maria avea 7 ani şi Andreea, 15 ani. Îmi spun şi Horia, şi tati, dar şi tato.

În 2012, pe 1 noiembrie, a venit pe lume fetiţa noastră, Mina, care are 7 ani şi dragul nostru Toma vă salută la cei 5 ani ai lui… Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze, şi atunci am făcut toate demersurile.

Am zis: ‘Nu-l avortează, îl vrem noi!’. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare”, a povestit Horia.

Cum se înțeleg, de fapt, Theo Rose și Horia Brenciu la Vocea României

În sezonul 11, Theo Rose și Horia Brenciu fac echipă la Vocea României. Artistul a revenit din nou în competiție și i-a „furat-o” pe Theo lui Smiley, cei doi făcând echipă în sezonul trecut, care a coincis cu debutul artistei în calitate de jurat la Vocea României. Theo Rose a mărturisit că s-a gândit că ar putea să nu funcționeze prea bine în cuplu cu Horia, iar asta deoarece vorbesc mult amândoi.

„Eu în tine regăsesc o figură paternă. Ai aceeaşi energie pe care o are tata şi ştiu să răspund la asta’, i-a spus Theo Rose lui Horia, conform Viva.

„Şi eu regăsesc foarte mult din relaţia mea cu fetele mele în relaţia mea cu tine’, i-a replicat artistul.

Theo a mărturisit că s-a bucurat când i s-a propus să împartă scaunul cu Horia, la Vocea României, în acest sezon, însă s-a gândit că faptul că ambii vorbesc prea mult ar reprezenta un real obstacol pentru echipa de producție.

„Nu am ezitat deloc atunci când m-au sunat să îmi propună să fac echipă cu tine, dar nu m-am aşteptat. Şi tu vorbeşti mult, şi eu şi m-am gândit că ar putea spune că noi doi împreună am fi prea mult. Dar nu e aşa’, a mai spus Theo în podcastul lui Horia.

Lasă un comentariu