Un bărbat a fost identificat de polițiștii locali din Iași în timp ce apela la mila trecătorilor, iar asupra lui au fost găsiți 9.147 de lei. Potrivit Poliției Locale Iași, suma ar fi fost strânsă în opt ore, iar banii au fost ridicați în vederea confiscării.
Identificarea a avut loc în zona în care ajung pelerini pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Reprezentanții instituției au precizat că agenții Serviciului Intervenții s-au reîntâlnit cu bărbatul și i-au stabilit identitatea.
Polițiștii locali au întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției, în baza Legii nr. 61/1991, coroborată cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Poliția Locală Iași a transmis că bărbatul conduce un autovehicul de lux.
Informația a fost relatată de Ziarul de Iași.