Guvernul ia în calcul restricția circulației pe timp de noapte! Mutare de urgență din cauza avalanșei cazurilor COVID-19

0

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2. Introducerea acestei măsuri ar readuce în vigoare și obligativitatea declarației pe proprie răspundere a celor care sunt obligați să se deplaseze noaptea cu un interes justificat.
Restricția circulației pe timp de noapte. Premierul României a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a răspuns Orban.
Premierul exclude un nou lockdown național
Nu se pune problema unei carantinări la nivel național, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri, la Iași. Potrivit șefului Executivului, deciziile legate de anumite restricții sunt luate la nivel local, atunci când situația o impune.

Respectarea normelor de protecţie sanitară poate permite derularea unei vieţi normale, fără ca virusul să atingă un nivel care să ne impună să luăm decizii restrictive”, a afirmat Orban, sâmbătă la Iași.
„Obiectivul nostru este ca oamenii să ducă o viaţă cât mai normală. Obiectivul nostru este ca economia să funcţioneze la parametrii obişnuiţi. Obiectivul nostru este ca toate activităţile, în măsura în care este posibil, să se desfăşoare, astfel încât viaţa omului să fie cât mai puţin afectată de epidemie. Acestea sunt obiectivele noastre. Sigur că putem atinge aceste obiective doar dacă avem cooperarea societăţii în ansamblul său, a tuturor companiilor, instituţiilor, formatorilor de opinie”, a precizat premierul României.
O nouă zi cu aproape 5000 de noi cazuri de coronavirus
Sâmbătă, 24 octombrie, au fost anunțate aproape 5000 de noi cazuri de infectare cu Covid, fiind a treia zi consecutiv cu astfel de cifre. A crescut și numărul pacienților internați la Terapie Intensivă, până la o nouă cifră record.

Alte 4.761de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, potrivit datelor publicate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 73 de decese, iar la Terapie intensivă sunt internați 787 de pacienți – cel mai mare număr de la debutul pandemiei. Limita maximă a sistemului ATI în momentul de față se află în jurul cifrei de 1100 de paturi.

Ce se întâmplă cu alegerile din 6 decembrie
Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, el a spus că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale”.