Greșeala pe care o fac mulți români când alimentează mașina cu combustibil

eduard

Foarte mulți oameni își umplu până la refuz rezervorul mașinii atunci când fac plinul, iar acest lucru poate dăuna serios vehiculului.

Este bine ca atunci când pompa de benzină sau motorină se oprește automat (la primul „pac”), aceasta să fie scoasă din conducta de alimentare, potrivit dealer-ului Toyota of Plano.

„Supraumplerea rezervorului se întâmplă atunci când umpleți rezervorul de carburant peste nivelul recomandat. De obicei, acest lucru se întâmplă atunci când supapa pompei oprește pomparea și o persoană încearcă să pompeze mai mult”, transmite compania.

Rezervorul are senzori care controlează presiunea formată de vaporii de benzină. Aceștia pot fi blocați cu combustibil, ceea ce poate duce la avarierea lor și blocarea sistemului de recuperare a vaporilor. Din această cauză la bord se poate aprinde un martor, iar motorul mașinii se poate opri neașteptat în timpul mersului.

Totodată, umplerea până la refuz a rezervorului cu carburant poate duce la avarierea canistrei de carbon activ (EVAP), care poate, de asemenea, să aprindă martorul de avarie motor. Această componentă auto are rolul de a captura vaporii, de a curăța sistemul și de a păstra emisiile în contele specificate de producător.

În final poate fi afectat chiar și convertorul catalitic, o componentă foarte scumpă a mașinii.

Totodată, umplerea frecventă peste nivelul recomandat a rezervorului cu combustibil poate duce în timp la un consum crescut de combustibil al mașinii, din cauza uzurii motorului cauzată de vaporii nearși de benzină ajunși în el.

Lasă un comentariu