Medicul Mihail Pautov atrage atenția asupra unei greșeli frecvente în prepararea ceaiului, o practică ce poate anula complet proprietățile benefice ale acestei băuturi. Deși infuziile din plante sunt recunoscute pentru efectele lor pozitive asupra sănătății, contribuind la prevenirea diverselor afecțiuni, de la răceli la boli cardiace sau diabet, modul de preparare este esențial.
Principala eroare, conform specialistului, este utilizarea apei clocotite, la 100 de grade Celsius. O temperatură atât de ridicată distruge elementele valoroase din plante, dar și din ingredientele adăugate ulterior, precum mierea sau lămâia.
„Ceaiul niciodată nu trebuie făcut în apă fiartă, nu la 100 de grade, pentru că așa o să omorâm foarte multe elemente bune din acel ceai. Inclusiv mierea nu se pune în apa fierbinte, la 100 de grade celsius, dar nici lămâia, spre exemplu. Este bine ca temperatura să scadă la cel puțin 80 de grade celsius, atunci punem pliculețele de ceai, după care scade la 60 de grade celsius, când e bun de băut, iar atunci punem mierea, fructe, lămâie și orice altceva ne dorim, ca să rămână sănătoasă băutura”, a explicat dr. Mihail Pautov pe rețelele de socializare.
Într-un alt context, bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre importanța colagenului pentru organism și a propus o metodă simplă de a-l consuma, folosind gelatină alimentară. Colagenul este o proteină vitală pentru țesuturi, oase, piele și cartilaje, a cărei producție naturală scade odată cu înaintarea în vârstă, în special după 30 de ani.
Rețeta recomandată de Lidia Fecioru constă în înmuierea a 5 grame de gelatină în apă rece, de seara până dimineața. Pentru un gust mai bun, amestecul poate fi adăugat în iaurt sau într-un ceai de fructe. Se recomandă consumul zilnic, timp de o lună, urmat de o pauză de șase luni.
„Și femeile și bărbații au nevoie de colagen! Întăreşte tot ce înseamnă ligamente, ne ajută pentru creier, la îmbunătățirea gândirii, dar și în cazul osteoporozei. Gelatina care este în comerț nu este decât gelatină curată! (…) 5 grame de gelatină se înmoaie cu apă rece de cu seară. Putem amesteca şi cu iaurt. Pentru un gust mai bun, putem adăuga suc sau ceai de fructe. Acest amestec se bea în fiecare dimineață”, a precizat Lidia Fecioru.