Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi. Fotbalistul lui Alaves a dat o petrecere de pomină chiar în ziua de Crăciun.
Patronul FCSB a fost unul dintre invitații de seamă și s-a distrat pe cinste. Becali a făcut show pe ringul de dans și a cântat chiar și la microfon. 400 de oameni au fost invitați de Ianis Hagi la cununia civilă. Site-ul redacția. ro vă prezintă imagini în exclusivitate cu Gigi Becali de la clubul Fratelli, locul unde a avut loc petrecerea.
Ianis Hagi a radiat de fericire la cununie
Meniul a fost unul tradițional. Jumări, chifteluțe de porc, carne la garniță, cârnați, pastramă de porc au fost mâncărurile alese de Ianis Hagi pentru cei prezenți.
„Este un an pe care îl voi ține minte mereu, vine după un alt an de zile de chin. În a doua parte a anului au venit momentele frumoase, calificarea cu naționala, acum cununia. Cunuia este ceva unic, ce mi-am dorit de mic copil. Adică să îmi găsesc jumătatea și mi-am găsit-o. Avem două familii care ne-au susținut necondiționat de la început. Ne iubim, ne apreciem, ne respectăm.
Îmi doresc copii sănătoși, asta este dorința amândurora. Ne dorim copii sănătoși. Până atunci, ne dorim să ne bucurăm de această seară și toate vor veni pe parcurs. Am reușit să planificăm în prima zi de Crăciun evenimentul, să fie ceva unic. Deocamdată, este cununia civilă, apoi vedem. Nuntă, clar, ne dorim, dar nu e nimic stabilit.
Mă decurc și cu dansul, suntem machidoni. Mă descurc, nu mă fac de rușine. Așa mi-a spus tata de mic, și la fotbal și pe ringul de dans”, a spus Ianis Hagi.
Micul Hagi și-a cerut iubita de soție la Paris, în vară. Ianis a pregătit un inel cu diamante și un buchet special de flori pentru aleasa inimii lui.