Ghinionul se ține după clanul Duduianu. Aly, fiul lui Emi Pian, a făcut accident de mașină

0

Clanul Duduienilor, urmărit de ghinioane. Fiul lui Emi Pian a făcut accident și și-a avariat mașina. Din fericire, Aly este teafăr și nevătămat.

Cu doar câteva săptămâni înainte să moară, Emi Pian i-a făcut fiului său cadou de ziua sa un bolid de lux în valoare de 100.000 de euro. De asemenea, i-a organizat o petrecere fastuoasă, la care au participat apropiații și familia.

Evenimentul a avut loc la piscina unui hotel de lux de pe litoralul românesc, iar Florin Salam și Mihăiță Piticu le-au cântat invitaților până în zori. La miezul nopții, Emi i-a strâns pe toți în parcarea hotelului și i-a înmânat fiului său chelie de la noul Mercedes.

”A fost plăcerea mea ca mașina asta, cumpărată de mine nou-nouță, s-o poarte băiatul meu. El e aurul meu, e soarele meu. Noi suntem o familie”, spunea Emi Pian.

Recent, însă, Aly a trecut prin momente neplăcute. Fiul lui Emi Pian a făcut accident și și-a avariat bolidul de lux pe care l-a primit de la regretatul său tată. Din fericire, însă, el nu a pățit nimic. Reparațiile au fost în jur de 5.000 de lei, însă mașina este asigurată, potrivit wowbiz.ro.

Membrii clanului Duduianu, acuzați de șantaj și tâlhărie
Membrii din clanul Duduianu sunt acuzați de șantaj și tâlhărie în scopul obținerii unor sume uriașe de la mai mulți cântăreți de manele. În dosar apar mai mulți soliști cunoscuți precum Florin Salam, Leo de la Kuweit, Marinică Nămol, Bujilă și Ghiță Adriano.

Unul dintre artiștii terorizați de interlopi a refuzat să se prezinte la proces, motiv pentru care au decis ca toate victimele să fie citate public. Potrivit magistraților, părțile vătămate pot să solitice judecarea în lipsă în cadrul unei cereri scrise depuse la dosar. Dacă artiștii refuză în continuare să se prezinte la proces fără a justifica absența, aceștia ar putea fi aduși cu mandat la tribunal.

Emi Pian a murit la 1 an de la eliberarea din închisoare
Emi Pian era liderul unuia dintre cele mai puternice clanuri interlope din Bucureşti. Acesta fusese condamnat la închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni. Totuşi, după executarea pedepsei acesta a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în septembrie 2019. Eliberarea lui a stârnit un val de bucurie printre interlopi. La ieşirea din închisoare a fost aşteptat de zeci de prieteni care au adus muzica şi artificii. Conform informaţiilor apărute în presă, liderul clanului Duduianu a fost executat de un rival din Bucureşti. Conform surselor spynews.ro Emi Pian a fost declarat mort în jurul dimineţii de 4 august 2020, la ora 5.

Nu mai puțin de 13 membri din clanul Duduianu au fost reţinuţi după ce exista suspiciunea a unor fapte ilegale. Oamenii legii au explicat că timp de aproximativ trei ani de zile, interlopii au acţionat violent pentru obţinerea unor sume de bani de la diverşi interpreţi de muzică de petrecere.

„În perioada octombrie 2017 – iulie 2020, suspecții, cunoscuți în spațiul social având ca preocupare săvârșirea de fapte cu violență, profitând de autoritatea conferită de apartenența la o anumită familie, prin amenințare cu acte de violență au determinat sau au încercat să determine, persoanele vătămate, interpreți de muzică de petrecere, să le remită sume importante de bani, de până la 100.000 euro, sau să le presteze servicii artistice în mod gratuit la mai multe evenimente”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.