La aproape doi ani de la trecerea în neființă a Ancăi Molnar, mormântul tinerei continuă să fie acoperit de flori proaspete, simbol al atașamentului constant al familiei. Recent, soțul acesteia, Claudiu Molnar, a împărtășit cu publicul imagini emoționante, arătând că a ales să îi ducă la cimitir florile preferate cu ocazia zilei de Sfântul Valentin, menționând că sentimentele sale rămân neschimbate în ciuda timpului scurs.

Într-o mărturisire oferită în cadrul emisiunii „În Oglindă”, preluată de kfetele.ro, Claudiu Molnar a rememorat cu detalii dureroase ultimele zile din viața soției sale. Acesta a descris degradarea rapidă a stării de sănătate a Ancăi, care începuse să refuze hrana și apa cu câteva zile înainte de deces. Claudiu a explicat că a încercat să îi ofere îngrijire la domiciliu până în ultimul moment posibil, dorind să îl protejeze pe fiul lor, Patrick, de suferința directă.

În cadrul dialogului cu Mihai Ghiță, Claudiu Molnar a povestit momentul critic în care a fost nevoit să ceară ajutor medical specializat: „Noi am stat non-stop cu ea. De duminică a început să nu mai mănânce și să nu mai bea nimic. Eu îi dădeam pastilele pe care le primiserăm de la spital, ca să nu facă crize și pentru inflamație. Dar, de duminică, nu a mai vrut nici mâncare, nici apă și deja am început să-mi fac griji. Luni a fost la fel: nu voia să mănânce sau să bea nimic. Îngrijorarea mea creștea. Marți dimineață, după ce l-am dus pe Patrick la școală, și mă bucur că toate lucrurile astea nu s-au întâmplat de față cu el, ca să nu rămână marcat, m-am întors acasă. În jur de ora 9:00 eram cu sora ei și ne beam cafeaua, încercând să ne gândim ce ar trebui să facem, pentru că ea nu mai mânca și nu mai bea deloc. În timp ce discutam, a făcut o criză, ca una de epilepsie: s-a încordat toată. Ne-am speriat foarte tare. Atunci am vorbit cu medicul, iar el ne-a spus că este momentul să o ducem la spital, pentru că se apropie clipa și noi nu mai aveam ce să facem acasă.”

Bărbatul a subliniat demnitatea soției sale în acele clipe dificile, menționând că, deși comunicarea devenise extrem de anevoioasă, Anca își păstra sensibilitatea. „Am ținut-o acasă până în ultima clipă, cât timp am fost în stare să avem grijă de ea. La un moment dat, a trebuit să-i punem pampers, pentru că nu mai putea. Știam că îi era foarte greu, pentru că ea era o femeie mereu aranjată și îngrijită. Îmi dădeam seama cât de dificil era pentru ea. Îi schimbam eu pampersul, singur, pentru că în doi era mai complicat. Găsisem o poziție în care reușeam să fac asta mai ușor. În timp ce îl schimbam, mă uitam la ea și vedeam că îi curg lacrimile. În acele momente aproape că nu mai putea vorbi. Dacă o întrebai ceva, îți răspundea foarte greu, uneori doar cu un „da” sau un „nu”, iar cuvintele abia se înțelegeau. O întrebam mereu: „Ce e, iubita mea? Îți vine să plângi?” Când vedeam lacrimile, îmi spunea hotărât, deși foarte greu: „Nu”. Atunci îi sugeram eu: „Îți curg doar lacrimile, nu?” Iar ea spunea „Da”, parcă ușurată cumva că îi ziceam chestia asta”, a mai declarat soțul Ancăi Molnar pentru sursa citată.