Relația dintre Daniel Aloman și familia fostei sale soții, Ileana Sterp, a rămas una armonioasă chiar și după separarea oficială a celor doi. Recent, acesta a fost surprins petrecând timp alături de copiii săi, într-o companie selectă: cea a lui Culiță Sterp.
Momentul a fost făcut public chiar de către artist, care a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în care apare alături de fostul cumnat și de cei mici. Imaginile reflectă o atmosferă destinsă, demonstrând că prioritățile celor implicați rămân liniștea și echilibrul copiilor, dincolo de schimbările din viața personală.
Deși vestea divorțului a surprins publicul, Ileana Sterp a precizat că decizia de a se separa de Daniel Aloman nu este una recentă. Sora lui Culiță Sterp a explicat că a ales să păstreze discreția asupra acestui subiect personal până în momentul în care a considerat că este pregătită să îl abordeze.
În prezent, influencerița se concentrează pe proiectele profesionale pentru a-și regăsi echilibrul, după cum a relatat sursa Wowbiz.ro.
„Sunt ok, sunt ok, sunt liniștită. Situația e un pic mai veche, nu e recentă, doar că nu am… n-am ieșit eu până acum să zic nimic, nu am simțit că-i momentul potrivit. Sunt ok, sunt liniștită, încerc să-mi găsesc liniștea așa și echilibrul. Sunt foarte, foarte ocupată și nu prea reușesc să mă gândesc foarte mult la altceva. Sunt prinsă, sunt foarte prinsă cu lucruri profesionale”, a declarat Ileana Sterp pentru Spynews.