Gabriela Cristea vrea să-și vândă casa și să-și construiască alta. Care este motivul: „Este o mare realizare, doar că, odată cu trecerea timpului…”

eduard

Conform sintagmei „să faci o casă, un pui de om și să plantezi un pom, cred că le-ai bifat pe toate. Care este cea mai mare realizare a ta, în afară de familie și carieră? Să anticipez și să spun casa aia frumoasă, cu piscină?

Da, am făcut cam toate lucrurile pe care ar trebui să le bifeze fiecare dintre noi într-o viață, dar eu cred că nu scrie nicăieri că trebuie să faci doar câte una din fiecare. Am plantat mulți copaci la viața mea, am făcut doi copii și mă opresc aici, dar atunci când vine vorba despre casă, într-adevăr, e una dintre cele mai mari realizări ale noastre ca familie și pentru mine în plan personal, dar, ce crezi?, chiar acum suntem la niște discuții, că am vrea să vindem casa și să ne facem alta. (râde)

Este o mare realizare, doar că, odată cu trecerea timpului, și tu evoluezi ca om și-ți dorești alte lucruri. Este o discuție în sensul ăsta și poate la anul, în primăvară, o să scoatem casa la vânzare și o să bifăm a doua construcție, pentru că nu o să cumpărăm o casă de-a gata, ci o să ne facem altă casă, dacă va fi să ni se împlinească acest plan.

Avem multe realizări în viață, suntem pe plus în viața asta, dar, în același timp, nu trebuie să te oprești niciodată după ce spui că ți-ai atins unul dintre visuri. Visurile sunt făcute să fie trăite și cred că în fiecare zi ar trebui să ne clădim visuri, asta ca să ne țină în priză și să ne facă activi, pentru că pe mine activitatea mă ține în priză și mă face fericită.

Apropo de casă, am văzut niște poze… Ai un dressing fabulos, de unde deduc că ești pasionată de haine și de pantofi. La ce nu ai putea renunța niciodată, indiferent cât de puțini bani ai avea?

Dacă aș avea bani mai puțini, nu cred că ar fi ceva la care aș renunța, adică aș putea să renunț la absolut toate lucrurile materiale, nu am niciun fel de problemă în sensul acesta. Atât timp cât îmi rămâne familia, sunt convinsă că, indiferent cât de puțini bani aș putea să câștig la un moment dat, aș avea putere și ar avea cine să mă susțină ca să încercăm să facem banii cu care să putem să ne răsfățăm.

Pentru noi, în viață, nu au contat atât de mult banii, drept dovadă că la viața mea am pierdut foarte mulți bani și, cu toate astea, nu am rămas ancorată în ideea de „vai, am pierdut banii pe care i-am muncit, ci m-am concentrat, am continuat să muncesc și am luat-o de la capăt. Și iată că am făcut lucruri frumoase și sunt sigură că mai sunt dispusă să fac chestia asta o dată și încă o dată, și încă o dată, mai ales că acum am și familia mea pentru care merită să lupt în fiecare clipă a vieții mele.

„Nu prea ne distrăm în weekend, ci îi distrăm pe copiii noștri’
Acum, spre final, mi-ar plăcea să ne povestești cum arată un weekend liber pentru voi! Cum vă distrați, care sunt activitățile care vă încântă pe toți?

Conceptul de weekend și cel de distracție sunt diferite pentru noi atunci când vine vorba despre weekend, pentru că noi, părinții, nu prea ne distrăm în weekend, ci îi distrăm pe copiii noștri. După un weekend, eu sunt mult mai obosită decât după toate treburile pe care le am în timpul săptămânii, deoarece trebuie să ne gândim la multe activități pe care să le facem cu fetele, fiindcă ele se plictisesc extrem de ușor.

Și atunci, practic, luni dimineață, întotdeauna noi ne ocupăm să avem o perioadă de relaxare de două, trei ore, înainte să plecăm spre muncă, pentru că weekendul, într-adevăr, e unul extrem de solicitant pentru noi. Ce facem? Mergem în toate locurile pentru copii, ne interesăm de toate jocurile și locurile noi pentru copii, ca să putem să le facem activitate fetelor. Cam asta facem noi în weekend. Mai scăpăm din când în când, când le ducem pe fete la bunica.

Lasă un comentariu